Elenei Oancea a preluat funcţia de co-CEO, alături de fondatorul holdingului, Florentin Avădanei a Goldbach Grup, holding care reuneşte companii cu experienţă de peste 13 ani în dezvoltarea şi implementarea proiectelor din domenii precum dezvoltare urbană, real estate, construcţii, arhitectură, energie regenerabilă şi consultanţă în domeniul fondurilor europene.
Elena Oancea a pus bazele alături de Cristina Căpitanu, sora ei, studioului de design Lemon Interior Design în urmă cu aproape 20 de ani.
Printre cele mai cunoscute proiecte pe care cele două surori le-au gândit şi implementat se numără lobbyurile unor clădiri rezidenţiale cunoscute din Bucureşti, precum One Herăstrău Park sau One Charles de Gaulle, dar şi o serie de apartamente şi penthouse-uri. În 2019, compania a lansat şi o divizie office, axată pe soluţii complete de proiectare, design şi implementare pentru configurarea spaţiilor de birouri, într-un mod personalizat. Cel mai recent pas din strategia businessului Lemon Interior Design îl reprezintă expansiunea pe plan internaţional.
Acum Elena Oancea se alătură unei noi organizaţii cu scopul de a contribui la accelerarea dezvoltării sale atât pe orizontală cât şi pe verticală.
„Am descoperit în Goldbach Group o organizaţie construită printr-o cultură a performanţei care încurajează exprimarea individuală a talentelor şi a motivaţiilor pentru succes. În ultimele luni, am lucrat alături de aceşti profesionişti pentru a stabili obiectivele noastre pe termen lung şi modul în care vom face tranziţia de la un grup de companii cu expertize complementare la un holding cu viziune unitară şi dezvoltare accelerată, care să ne permită valorificarea unei experienţe de peste 13 ani pe câteva sectoare aflate în plină dezvoltare. Preiau noul rol cu încredere că putem aduce în aceste industrii perspective noi, inspirate de nevoile actuale şi viitoare ale comunităţilor din care facem parte”, a declarat Elena Oancea, co-CEO Goldbach Group.
Goldbach Group este un holding creat acum 13 ani de antreprenorul Florentin Avădanei şi cuprinde în prezent 8 entităţi cu activitate în dezvoltarea şi implementarea unor proiecte complexe multidisciplinare în sectoare cum sunt dezvoltarea parcurilor de retail - prin K2 Retail Properties, property management - prin K2 Assets, construcţii civile şi industriale – prin Goldbach Construct, dezvoltare imobiliară – prin Goldbach Development, arhitectură şi urbanism – prin Goldbach Design & Build, design interior – prin K2 Design Lab, energie regenerabilă – prin Goldbach Energy şi consultanţă pentru proiecte finanţate din fonduri europene – prin Goldbach Consulting.
„Responsabilităţile Elenei Oancea vor viza dezvoltarea grupului prin expansiunea a două divizii de business prioritare în următorii ani, respectiv K2 Retail Properties şi K2 Design Lab, la a căror strategie de dezvoltare a contribuit deja cu o expertiză strategică valoroasă. Goldbach Group beneficiază astfel de experienţa şi viziunea Elenei Oancea de a transforma organizaţiile în lideri pe pieţele pe care activează, stabilind repere superioare pentru calitate, sustenabilitate şi satisfacţia tuturor partenerilor implicaţi”, a declarat Florentin Avădanei, fondator Goldbach Group.