Subiectul rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră a fost dezbătut intens în spaţiul public de-a lungul timpului. Anul marcant a fost 2012 când companiile OMV Petrom şi ExxonMobil au anunţat că în perimetrul Neptun Deep, pe care îl concesionaseră împreună, au descoperit cantităţi importante de gaze naturale. Rezervele curente estimate în Marea Neagră sunt de aproximativ 200 de miliarde de metri cubi (de circa 20 de ori mai mult decât producţia anuală onshore recentă – 10 miliarde mc). La vremea respectivă părea că “timpul are răbdare” cu acest proiect, însă au trecut aproape 10 ani şi deciziile de investiţii pentru exploatările la mare adâncime “deep water” continuă să fie amânate.
În contextul actual, însă, răbdarea s-a terminat. Obiectivele Pactului Ecologic European (Green Deal) pun presiune asupra utilizării gazelor naturale pe termen lung. Potenţialul avantaj competitiv al României generat de utilizarea acestor rezerve va fi pierdut dacă ele nu vor fi exploatate curând.
Odată cu anunţul descoperii rezervelor offshore, din anul 2012, mediul de afaceri a pregătit şi a prezentat în cadrul discuţiilor cu autorităţile o serie de studii şi analize. Acestea arătau importanţa exploatării gazelor din Marea Neagră pentru economia României şi efectul de multiplicare al investiţiilor.
În pregătirea exploatării resurselor offshore de gaze naturale a fost dezvoltat cadrul legislativ prin intermediul căruia erau stabilite condiţiile de extracţie şi vânzare a acestora. Astfel, în anul 2018 a fost adoptată Legea 256/2018 – “Legea Offshore”. În acelaşi an a fost adoptată şi Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 care a adus o serie de modificări importante pentru sectorul energetic. La scurt timp, analizând impactul noilor reglementări legislative, cele două companii mari, OMV Petrom şi Exxon, au anunţat amânarea deciziei de investiţii, iar Exxon a renunţat ulterior la participarea în perimetrul Neptun Deep. Argumentele aduse de companii în susţinerea deciziei lor sunt: (1) lipsa stabilităţii şi predictibilităţii cadrului legislativ, (2) regimul fiscal necompetitiv şi (3) ritmul lent de liberalizare a pieţei gazelor naturale care intensificau riscurile asociate proiectelor offshore. Pe de cealaltă parte decidenţii au promis modificarea Legii Offshore astfel încât să reflecte un regim fiscal competitiv, să creeze un cadru legislativ predictibil şi un calendar clar al liberalizării.
Mai mult, fiecare Program de Guvernare, începând din 2012 a invocat importanţa exploatării gazelor din Marea Neagră în cadrul priorităţilor sectorului energetic.
În septembrie 2019, Ministerul Energiei a publicat un proiect de lege care modifica Legea Offshore generând un moment scurt de optimism pentru companii, deoarece proiectul oferea baza unor discuţii aplicate pe observaţii şi argumente. Ulterior, guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură, iar proiectul a fost retras de către Ministerul Energiei.
Anul 2020 a fost traversat de criza pandemică, a fost marcat de liberalizarea pieţei de gaze naturale şi implicit despre asigurarea securităţii aprovizionării cu energie în vremuri dificile. Mediul de afaceri s-a adaptat imediat contextului, iar promisiunea a fost că în anul 2021 vor putea fi iniţiate investiţiile offshore şi proiectele în sectorul energetic din România.
În acest răstimp obiectivele Green Deal nu au fost amânate de pandemie, din contră ţinta reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră a fost crescută la 55% comparativ cu anul 1990 faţă de 40% varianta iniţială. Ceea ce a generat o abordare relativ ambiguă cu privire la susţinerea gazului natural precum combustibil de tranziţie.
Pentru a avea o imagine mai clară asupra taxării în acest domeniu, am pregătit o analiză care compară nivelul de impozitare specifică a producţiei de gaze naturale offshore din statele europene considerate relevante prin intermediul cotei efective de impozitare. Rezultatele arată că în ultimii ani, România avea cea mai mare rată efectivă de impozitare a sectorului de gaze naturale offshore (23% în 2020), de aproximativ 4,3 ori mai mare decât media statelor analizate, estimată la 5,3% (media fără RO). Nivelul ridicat de impozitare efectivă este necompetitiv din perspectiva investiţiilor, cu atât mai mult în contextul tranziţiei energetice. Prin urmare, aşteptarea companiilor este ca regimul fiscal să fie modificat.
De ce este atât de importantă susţinerea investiţiilor în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, cât mai curând posibil?
♦ Obiectivele Green Deal pun presiune asupra gazului natural ca element de tranziţie, ceea ce implică utilizarea gazului acum, pe termen scurt sau mediu, pentru înlocuirea cărbunelui. Altfel, oportunitatea poate fi pierdută.
♦ Estimările noastre arată că România poate ajunge la o dependenţă de 53% de importuri de gaze naturale în anul 2030 (faţă de aprox. 20% în 2020), pe fondul declinului natural al producţiei onshore şi în condiţiile în care investiţiile în offshore nu vor fi realizate. Acest aspect va genera un impact major asupra securităţii energetice.
♦ România este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, după Olanda. Odată cu închiderea zăcământului Groningen (2022), România are potenţialul de a deveni primul producător de gaze naturale din UE. Care va fi rezultatul acestei “reuşite” dacă presiunile privind tranziţia asupra gazului natural se vor accelera?
♦ Asemenea proiecte majore de investiţii generează o serie de oportunităţi: (1) securitate energetică, (2) avantaj competitiv în raport cu alte state prin tehnologie şi know-how, (3) impact economic semnificativ de la ocupare la venituri la bugetul de stat şi antrenarea de noi investiţii, (4) contribuţia la tranziţia energetică şi (5) capital de imagine în raport cu alte state – precum este exemplul Turciei prin proiectul Sakarya.
♦ Recentele modificări ale Legii energiei (Legea 123/2012) înfăţişează accelerarea racordării la reţelele de gaze naturale, ceea ce va determina şi o creştere a consumului populaţiei. Nu ar fi util să corelăm acest obiectiv cu exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră? Astfel, România va beneficia de creşterea ofertei de gaze şi implicit de o dependenţă mai redusă de importuri.
Oportunitatea explorării şi dezvoltării rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră trebuie valorificată cât mai rapid, pe termen scurt/mediu. Altfel, potenţialul de dezvoltare al României din perspectiva deţinerii acestei resurse, care poate deveni avantaj competitiv, va scădea pe măsură ce tranziţia energetică va evolua.
