Peste 60 de speakeri interni şi internaţionali au răspuns invitaţiei ZF la dialog în cea de-a 11-a ediţie a ZF Power Summit 2022, eveniment dedicat în exclusivitate energiei care va fi transmis, pe durata a trei zile, 22-24 februarie, pe www.zf.ro.
Autoriţări interne, executivi de miliarde de euro din companii energetice de top, finanţatori internaţionali, lideri ai unor organizaţii internaţionale din energie, avocaţi, traderi şi factori de decizie europeni participă timp de trei zile, în perioada 22-24 februarie, la ZF Power Summit 2022. Lansat în 2012, ZF Power Summit s-a transformat într-una din cele mai credibile platforme de discuţii dedicate în exclusivitate industriei energetice, reuşind an de an să adune în jurul temelor propuse elita sectorului care ţine o întreagă economie în mişcare.
Anul acesta, mai mult ca niciodată, evenimentul se va concentra, alături de invitaţii săi, să identifice direcţiile necesare astfel încât oportunităţile aduse de tranziţia energetică să devină instrumente pentru relansarea unui sector aflat acum în tensiune maximă.
Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea şi implementarea Green Deal, Virgil Popescu, ministrul energiei, Barna T·nczos, ministrul mediului, Eric Stab, president & CEO ENGIE România, Christina Verchere, CEO OMV Petrom, Bogdan Badea, chairman of the board, Hidroelectrica, Carlo Pignoloni, CEO & Country Manager Enel România, Volker Raffel, CEO E.ON România sau Cosmin Ghiţă sunt câteva dintre numele care participă anul acesta la ZF Power Summit 2022. Evenimentul îşi propune să analizeze, printr-o structură formată din interviuri şi paneluri, cele mai importante aspecte ale pieţei de energie, de la preţurile record, oportunităţile de finanţare, hidrogen, prosumatori, energia verde, decarbonizare industrială sau relansarea proiectelor de energie nucleară. Dezbaterile vor avea loc în perioada 22-24 februarie şi vor fi transmise pe www.zf.ro.