La sfârşitul săptămânii trecute, Hidroelectrica a semnat un contract de 75 de milioane de euro pentru retehnologizarea uneia dintre cele mai vechi şi mai mari hidrocentrale din România, respectiv Stejaru, judeţul Neamţ
Hidroelectrica a semnat un contract de 75 de milioane de euro pentru retehnologizarea uneia dintre cele mai vechi şi mai mari hidrocentrale din România, respectiv Stejaru, judeţul Neamţ, la sfârşitul săptămânii trecute. Contractul marchează independenţa Hidroelectrica faţă de companiile Andritz, Voith şi Alstom, companii care până în prezent au derulat retehnologizările unor hidrocentrale deţinute de Hidroelectrica, a spus avocatul Remus Borza, reprezentantul firmei Euro Insol, administratorul judiciar al insolventei Hidroelectrica.
Potrivit lui Borza, multe retehnologizări făcute după 1990, în valoare totală de 1,1 miliarde de euro, dacă nu chiar toate, au fost „discutabile“ şi s-au acordat prin încredinţare directă, în special către două companii care „au făcut treabă de mântuială“.