Producţia de energie eoliană şi solară a Uniunii Europene a întrecut-o pe cea din combustibili fosili şi a stabilit un nou record anul trecut, ajungând la 30% din producţia totală de electricitate. Este o realizare cu care Europa, cu unele din cele mai ambiţioase eforturi de înverzire a economiei din lume, se poate mândri.
Doar că tot anul trecut importurile „verzi“ din China au crescut şi ele. Importurile de generatoare de energie eoliană au sărit în sus cu aproape 66%, după unele estimări. Iar cum industria europeană a panourilor fotovoltaice este ca şi inexistentă, sectorul creşte tot cu materiale şi tehnologie din import, mai ales din China. De altfel, China domină lumea la producţia de panouri solare.
În 2025, Europa a mai stabilit un record energetic: a importat mai multe gaze naturale lichefiate ca oricând. După unele estimări, importurile au fost cu aproape 30% mai mari în comparaţie cu cele din anul anterior. S&P Global, care în regiunea Europa include şi Turcia şi Marea Britanie, a calculat că 77,5% din livrările de GNL au venit din SUA. Iar Agenţia de Informaţii din Domeniul Energiei (IEA) preconizează că în 2026 Europa va stabili un nou record la importurile de gaze lichefiate.
Un al lucru care uimeşte, Danemarca ia în considerare să construiască reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni (SMR) pentru a-şi acoperi necesarul de energie. Dacă va lua o decizie pozitivă în acest sens, ar pune capăt interdicţiei privind energia nucleară care durează din 1985. În lumea occidentală, dominante în acest sector sunt companii din Marea Britanie şi SUA. În Danemarca, schimbarea a fost anunţată săptămâna trecută de ministrul energiei. Întrebarea care se pune este de unde va fi importată tehnologia SMR. În Europa există o tendinţă ca oricine încearcă să-l îmbuneze pe preşedintele SUA, Donald Trump, sau să rămână în graţiile acestuia se angajează să construiască SMR-uri în parteneriat cu firmele americane. O altă tendinţă este ca pofta de energie nucleară să crească.
Franţa se visează deja lider tehnologic în UE, deşi are probleme cu marile proiecte de acasă. Chiar şi premierul Germaniei, Friedrich Merz, a recunoscut că ţara sa a făcut o greşeală atunci când a decis să-şi închidă centralele nucleare, devenind în schimb dependentă de gazele importate din Rusia. Iar odată cu relansarea industriei nucleare europene, capătă importanţă mai mare o altă problemă, mai veche: Europa este dependentă în totalitate de uraniu din import. Mai rău, la patru ani de la invadarea Ucrainei, Rusia acoperă aproape un sfert din necesarul de combustibil nuclear al continentului. Preţurile mici pe care le oferă sunt imbatabile.
Prin urmare, la energie verde, la energie nucleară şi la gaze Europa, sau UE în sens restrâns, pare că este dependentă de puteri care nu-i sunt întotdeauna prietene. În cel mai bun caz, nu poate decât să schimbe un „partener“ de dependenţă cu un altul mai puţin toxic. Acesta este cazul gazelor, unde dependenţa de Rusia este înlocuită cu dependenţa de SUA. Ultimele zile au arătat cum Washingtonul tinde să se folosească de forţă pentru a obţine ce vrea. În actuala situaţie geopolitică, securitatea energetică a continentului se poate dovedi a fi un miraj.
În ceea ce priveşte gazele, miniştrii energiei din UE se pregătesc să discute despre noi reglementări, adoptate anul trecut de Parlamentul European, prin care se va încerca renunţarea completă la importurile de gaze şi petrol din Rusia şi introducerea „planurilor de diversificare naţionale“. Diversificare înseamnă de obicei riscuri mai mici şi mai multe pentru evitarea supradependenţei de un singur furnizor sau rută. Noile reguli redefinesc acest concept, reducându-l la doar a elimina importurile din Rusia, se arată într-o analiză publicată de ziarul polonez Rzeczpospolita. În această logică, Europa se poate îndrepta spre un singur exportator atât timp cât acesta nu este Rusia, considerând că astfel obţine securitate energetică.
Dar acest lucru nu înseamnă diversificare. Diversificare în adevăratul sens al cuvântului s-a produs între 2019 şi 2022, apoi procesul a încetinit semnificativ. Ponderea importurilor de gaze de la cei mai mari furnizori din afara continentului a crescut de la 43% în a doua jumătate din 2022 la 56% în 2025. Cele două surse sunt SUA, cu o cotă de 42%, şi Rusia, cu 19%. Americanii contribuie în prezent cu peste 60% la importurile de GNL.
La alte ţări, procentul este şi mai mare. Pentru Polonia, ponderea GNL americane este de aproape 80%. Acest tip de combustibil, de regulă mai scump, contribuie din ce în ce mai mult la preţurile gazelor din Europa şi, ca urmare, la cele ale electricităţii. În ceea ce priveşte industria nucleară europeană, executivii celor mai mari producători de combustibil fac presiuni pentru eliminarea importurilor de uraniu îmbogăţit din Rusia, avertizând că Moscova îşi foloseşte rolul de principal furnizor pentru a exercita influenţă geopolitică.
De când a început războiul din Ucraina, dependenţa UE de Rusia s-a mai redus, dar este în continuare mare, preţurile mici făcând uraniul rusesc foarte atrăgător. Urenco, din Marea Britanie, şi Orano, din Franţa, cei mai mari producători occidentali, dezvoltă noi capacităţi de îmbogăţire a uraniului pentru a putea paria pe renaşterea energiei nucleare din Europa şi America de Nord, scrie Financial Times.
Însă o bună parte din oferta de combustibil a fost deja cumpărată de companii americane care se pregătesc pentru 2028, când SUA vor interzice total importurile din Rusia. Fără un plan pentru independenţă faţă de importuri, Europa riscă să rămână timp de decenii dependentă de Rusia, au avertizat şefii de la Orano şi Urenco. Rosatom, companie rusească, deţine 44% din capacitatea anuală de rafinare a uraniului din lume. Uraniul rusesc reprezintă un sfert din importurile Americii.
