Peste 40% din consumul intern din jurul orei 12 de ieri erau acoperite prin intermediul cantităţilor extrase din depozitele de înmagazinare subterană. În acest moment, după o lună de iarnă, depozitele României sunt pline în proporţie de aproape 64%, arată datele publice pe platforma AGSI, agregatorul de date privind depozitele de gaze la nivel european.
Cele mai recente date disponibile pe site-ul Consiliului European arată că pe plan intern capacitatea de înmagazinare a gazelor a rămas neschimbată ani de zile, la nivelul de 3,2 miliarde de metri cubi, una dintre cele mai mici la nivel european.
Spre comparaţie, Ungaria, lipsită de resurse, face din înmagazinare o strategie care îi permite să aibă un rol regional semnificativ. Astfel, Ungaria are o capacitate de înmagazinare de 6,4 miliarde de metri cubi, dublă faţă de cea a României, care anul trecut a devenit cel mai mare producător de gaze din UE.
Au fost multiple planuri pentru creşterea capacităţii de înmagazinare de gaze din România, inclusiv a cantităţilor care pot fi extrase zilnic, dar deocamdată aceste planuri nu s-au concretizat.
Ca grad de umplere, pe data de 13 ianuarie, datele publice arată că depozitele de înmagazinare subterane ale României erau pline în proporţie de circa 64%.
În Polonia, de exemplu, gradul de umplere era de 74,4%.