♦ Luna trecută, puterea instalată în producţia de energie a României a continuat să crească, dar cu centrala de la Cernavodă oprită, cei 131 MW neţi nu prea fac lumină în sistem.
Ziarul Financiar documentează lunar evoluţia sistemului de producţie de energie din România, demers cu atât mai justificat în actualul context marcat de un deficit acut de producţie.
Pe data de 1 septembrie, România a ajuns la o putere instalată în energie solară de 4.394 MW, un salt faţă de luna anterioară, când funcţionau 4.163 MW. Pe de altă parte, luna trecută 100 MW din cărbuni au fost extraşi din sistem, astfel că puterea netă la început de septembrie a crescut cu circa 131 MW. Pe partea de stocare, la fel, se fac progrese, iar aici puterea instalată a ajuns la 1.161 MW la începutul lui septembrie. De pe 14 august, România funcţionează fără cele două reactoare ale centralei de la Cernavodă şi se bazează pe importurile de energie pentru acoperirea consumului. O bună parte din producţie este generată de parcurile solare, dar odată cu intarea în sezonul rece, producţia de energie solară scade.
Practic, prelungirea crizei de la Cernavodă ar putea genera efecte negative pentru asigurarea cantităţilor necesare, dar şi sub forma creşterii preţului energiei, unde se înregistrează o volatilitate sporită.