Companii

Cum arată vapoarele de peste 100 mil. $ cumpărate de Comănescu şi care sunt planurile sale. Galerie Foto

Foto: Roxana Petrescu

Foto: Roxana Petrescu

Autor: Roxana Petrescu

22.09.2014, 10:56 15456

Gabriel Comănescu, omul de afaceri constănţean care controlează compania de foraj marin Grup Servicii Petroliere, analizează o investiţie de 600 de milioane de dolari într-o plat­for­mă de foraj la mare adâncime (deep water - engl.).

Este primul pas pe care Comă­nescu îl face în acest domeniu în con­textul în care cele opt platforme pe care le are acum în portofoliu îi permit să execute lucrări doar în ape cu adâncime mică (shallow water -  engl.).

Potrivit informaţiilor existente, fo­rajul marin la mică adâncime este exe­cutat în ape de circa 150-200 de metri, dar bătălia grea se dă acum pe sectorul de deep water, lucru vizibil şi în Marea Neagră, unde giganţi precum Exxon­Mobil sau Lukoil execută lucrări de explorare de acest tip.

„Am vrea să construim două plat­forme de foraj marin, cel mai probabil într-un şantier din Norvegia. Mi-ar plă­cea să le fac şi la noi, dar nu se poate. Una dintre aceste platforme va fi capa­bilă să execute lucrări deep water“, a spus Gabriel Comănescu.

El spune că investiţia într-o plat­formă de acest tip poate ajunge până la 600 de milioane de dolari, în timp ce construcţia unei platforme destinate lucrărilor în ape mai puţin adânci este evaluată la 200 mil. dolari.

Mişcarea pe care omul de afaceri Gabriel Comănescu o face vine în contextul în care lucrările de explorare şi producţie la mari adâncimi reprezintă acum cel mai fierbinte teritoriu disputat de companiile petroliere. Acest lucru este vizibil şi în România, unde pe platoul continental al Mării Negre lucrează giganţi precum ExxonMobil sau Lukoil. Mai mult, rezultatele obţinute până acum în acest domeniu sunt încurajatoare. De altfel, chiar în toamna anului trecut Co­mănescu spunea că pasul cel mare pe care-l pregăteşte pentru compania sa este forajul deep water. „Când intri în deep water, atunci vin şi banii“, spunea la acel moment omul de afaceri.

Cele trei surori noi

Între timp, flota lui Comănescu s-a mărit cu trei nave care furnizează asistenţă marină pentru platforme de foraj şi care au intrat direct într-un contract cu ruşii de la Lukoil.

Lukoil Overseas, divizia internaţională de explorare şi producţie a grupului petrolier rusesc Lukoil, a adus în Portul Constanţa un monstru marin de 30.000 de tone care poate săpa la adâncimi de peste 11 kilometri, pentru a continua programul de explorare pe care ruşii îl derulează în două blocuri, Rapsodia Est şi Trident, din platoul continental românesc al Mării Negre. Nava pe care Lukoil a angajat-o se numeşte Development Driller II, iar potrivit informaţiilor disponibile, la bordul acesteia pot lucra 176 de oameni, are o greutate de peste 30.000 de tone, poate opera în ape cu adâncimi de aproape 2.300 de metri şi are capacitatea de a fora sonde la peste 11.400 de metri.

Cele trei nave noi achiziţionate de Comănescu, care vor livra servicii pentru această platformă, se numesc GSP Altair, GSP Pegasus şi GSP Centaurus.

„Sunt trei nave surori, iar până la finalul anului va mai veni una asemănătoare. Toate sunt nave noi, construite la şantierul Fujian din China. În medie, o astfel de navă costă aproximativ 35 de milioane de dolari“, a mai precizat Comănescu. Potrivit acestuia, achi­ziţia a fost finanţată prin intermediul a două bănci chinezeşti. Pentru fiecare navă, echipajul este format din 60 de persoane. „În total au fost create 200 de noi locuri de muncă.“

Şi mai vin patru

Anul viitor, alte patru nave vor intra în flota Grup Servicii Petroliere. „În 2015 vor sosi şi celelalte. De data aceasta, investiţia pentru fiecare vas a fost de 70 de milioane de dolari. Vrem să reînnoim o parte din flotă, aşa că probabil vom vinde 2-3 nave din parcul existent“, a mai spus Comănescu. În acest moment, platformele lui Comănescu lucrează în zone precum Golful Mexic, pentru compania petrolieră de stat Pemex, au contracte cu ruşii de la Gazprom, dar au contracte şi cu Petrom în Marea Neagră.

Omul de afaceri încearcă însă să-şi extindă prezenţa în zone precum Africa de Vest, unde spune că se află în negocieri cu americanii de la Chevron, dar şi cu ExxonMobil.

În acest moment, flota GSP este formată din 13 nave multifuncţionale, opt platforme de foraj marin, trei nave de construcţii marine şi două macarale plutitoare de mare tonaj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO