• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Energie

Comisia Europeană sare în ajutorul CE Oltenia: CE a aprobat suma de 251 milioane de euro ca ajutor pentru salvarea celui mai mare producător de electricitate

Comisia Europeană sare în ajutorul CE Oltenia: CE a aprobat suma de 251 milioane de euro ca ajutor pentru salvarea celui mai mare producător de electricitate

Autor: Ana Petrescu, Mediafax

24.02.2020, 18:02 207

Comisia Europeană a aprobat, luni, conform normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda un împrumut temporar de 251 milioane de euro Complexului Energetic Oltenia, aflat în proprietatea statului, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

CE Oltenia are o capacitate de 3,2 gigawaţi şi generează aproape 25% din electricitatea din România. Normele UE privind ajutoarele de stat, mai precis Orientările Comisiei privind ajutorul de stat pentru salvare şi restructurare, le permit statelor membre să sprijine întreprinderile aflate în dificultate, cu condiţia, în special, ca măsurile de sprijin public să fie remunerate corespunzător, să fie limitate în timp şi ca domeniu de aplicare şi să contribuie la îndeplinirea unui obiectiv de interes comun. În cazul de faţă, Comisia a considerat că împrumutul se limitează la acoperirea nevoilor de lichiditate bine identificate ale întreprinderii.

În plus, „România s-a angajat ca, după şase luni, să se asigure fie că împrumutul va fi rambursat integral, fie că CE Oltenia va efectua o restructurare cuprinzătoare pentru a restabili viabilitatea pe termen lung, în caz contrar fiind lichidată. Comisia a constatat, de asemenea, că ajutorul contribuie la un obiectiv de interes comun. În acest sens, împrumutul va atenua riscul unui proces de insolvenţă care ar duce la pierderea potenţială a 13 000 de locuri de muncă într-o regiune care se confruntă deja cu niveluri relativ ridicate ale şomajului”, potrivit comunicatului de presă al CE, remis luni, MEDIAFAX.

Pe această bază, Comisia a concluzionat că împrumutul pentru salvare este limitat în timp şi că efectele sale pozitive depăşesc denaturările concurenţei cauzate de intervenţia publică, în conformitate cu Orientările.

„Această decizie privind ajutoarele de stat nu pune sub semnul întrebării necesitatea ca România să îşi îndeplinească obligaţiile legale în ceea ce priveşte calitatea aerului şi nu implică nici faptul că Comisia recomandă utilizarea lignitului drept combustibil, având în vedere impactul său negativ asupra calităţii aerului şi asupra climei”, a conchis sursa menţionată.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246