Energie

Companiile din energie propun Guvernului o serie de măsuri pentru atenuarea efectelor crizei, printre care creşterea plafonului de preţ la gaze pentru clienţii business, recalcularea tarifelor de reţea pentru distribuitori şi reducerea cu 15% a volumului de energie pentru care se aplica preţurile plafonate

Companiile din energie propun Guvernului o serie de...

Autor: Roxana Rosu

24.08.2022, 12:42 1399

Companiile din sectorul energetic, membre ale Federaţiei ACUE, ai Centrului Român al Energiei (CRE) şi ai Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), au trimis o scrisoare deschisă Guvern, în care propun o serie de măsuri pe termen scurt şi mediu pentru atenuarea efectelor crizei preţurilor energiei şi redresarea financiară a întregului lanţ de valoare.

”Sectorul energetic din România traversează cea mai amplă criză din istorie iar impactul politicilor Europene în domeniul climei, efectele economice post-pandemiei COVID-19 şi conflictul armat de la graniţele Uniunii Europene au determinat evoluţii extraordinare ale preţurilor energiei, la niveluri istorice. În acest context, schemele implementate de suport a consumatorilor de energie, în totalitatea acestora, au un impact financiar mult peste cel estimat initial”, se arată în document.

Astfel, companiile propun o serie de măsuri cu aplicare de la 1 septembrie:

  1. recalcularea tarifelor de reţea pentru toti operatorii de distribuţie a energiei electrice si gazelor naturale care sa intre in vigoare la 1 Octombrie 2022 si, respectiv, 1 Aprilie 2023 si care sa reflecte costurile cu achiziţia consumului propriu tehnologic al reţelelor de energie electrica, respective consumul tehnologic al reţelelor de gaze naturale
  2. reconsiderarea valorii plafoanelor de pret facturat clientilor finali de energie electrica si gaze naturale prevazute in OUG 27, a numarului si categoriilor de beneficiari, si reducerea cu 15% a volumului de energie consumata pentru care se aplica preturile plafonate, in linie cu recomandarea Comisiei Europene
  3. creşterea plafonului de preţ la gaze în ceea ce priveşte clienţii B2B (la nivel de commodity), de la 250 lei/MWh, la 350 lei MWh
  4. plata la momentul depunerii documentelor la ANRE a unei sume egale cu 50% din valoarea totala solicitata, urmând ca ulterior să se facă reconcilierea
  5. în privinţa acoperirii costului CT, ajustarea de tarif trebuie realizată în tranşe începând cu anul 2022, pentru a avea o perioadă de timp rezonabilă între ajustări, iar nivelul costului CT pentru anul 2023 să fie unul correct
  6. crearea unei platforme de tranzacţionare la termen, pe care să se încheie contracte pe 5 ani între producători şi furnizori care deservesc un număr minim de clienţi casnici (de ex.100.000) şi acoperă un consum de energie de minim ( ex. 500.000 MWh)

În acelaşi timp, companiile din energie propun un alt pachet de măsuri care ar trebui aplicate pe termen mediu, din 2023, pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţei de energie electrică, printre care recalcularea tarifelor de transport si distributie a energiei electrice si gazelor naturale din aprilie 2023 şi recunoaşterea costurilor suplimentare destinate achizitiei de energie electrica si gaze naturale in vederea acoperirii consumului propriu tehnologic si, respectiv consumului tehnologic, fata de costurile recunoscute in tarife de ANRE, si capitalizarea trimestriala a acestor costuri pentru o perioada de maximum 5 ani. Aceste costuri ar trebui  recunoscute în tarifele reglementate, la o rată a rentabilităţii de 50% din rata reglementată de rentabilitate.

De asemenea, reprezentanţii acestui sector spun că volumul de energie oferit de producători ar trebui să acopere cel puţin cantităţile necesare consumatorilor pentru care preţul energiei va fi plafonat şi pe viitor

Vedeţi aici varianta integrală a documentului
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO