♦ Captarea şi stocarea carbonului (CCS) şi dezvoltarea combustibililor sustenabili sunt proiecte care duc tranziţia energetică mai departe, dincolo de producţia de energie verde, care este deja un segment ajuns la maturitate ♦ Dar pentru a duce lucrurile din zona de concept la implementare, toţi cei implicaţi trebuie să se aşeze la masa discuţiilor, proiectele asociate acestor direcţii fiind mai degrabă proiecte de infrastructură decât investiţii stand-alone ♦ Predictibilitatea, reglementările, investitorii, furnizorii de materii prime şi de tehnologie şi utilizatorii finali au un drum de parcurs împreună, care cel mai probabil va mai dura câţiva ani până la proiecte concrete ♦ Strategia perfectă nu există, primii paşi sunt importanţi ♦ Acestea au fost câteva dintre concluziile conferinţei ZF & ING Bank România - Energy Forward România/Rolul captării şi stocării carbonului (CCS) şi al combustibililor sustenabili în tranziţia energetică – de la strategie la implementare.
„Tranziţia este un mix între molecule şi electroni. Noi trebuie să concurăm cu o industrie fosilă extrem de eficientă“, a spus Erwin Nederkoorn, global lead hydrocarbons & new energies subsector, ING Group, în cadrul conferinţei ZF & ING Bank România - Energy Forward România/Rolul captării şi stocării carbonului (CCS) şi al combustibililor sustenabili în tranziţia energetică – de la strategie la implementare.
Pe zona de combustibili alternativi, una dintre cele mai mari provocări este de a duce moleculele curate în transporturi, dar ca direcţie de dezvoltare, lucrurile sunt clare, mai ales după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, al doilea care pune presiune pe securitatea energetică europeană după războiul din 2022.
„Această criză şi cele care vor urma nu vor face decât să confirme necesitatea decarbonizării şi trecerii de la combustibili convenţionali pe care nu îi avem la nivelul UE. Dar acest lucru are nevoie de investiţii masive. Trebuie să creştem moleculele curate în transport. Singurul mod în care putem face este sunt biocombustibilii“, a spus Sorin Elisei, secretar de stat, Ministerul Energiei. Potrivit acestuia, România merge în direcţia ţintelor asumate prin strategia sa energetică şi prin PNIESC, dar cel mai probabil atingerea ţintelor va fi amânată pentru 2035. Totodată, sursa de finanţare rămâne Fondul de Modernizare. Pe partea de CCS, discuţia este şi mai complicată, astfel că probabil va mai dura 6-7 ani pentru ca proiectele să prindă contur, a mai spus Elisei.
„Ce putem face noi este să avem infrastructura şi reglementările“, a mai spus Elisei.
Cel mai mare proiect local din zona de combustibili sustenabili este dezvoltat de OMV Petrom la rafinăria Petrobrazi.
„Este un angajament major care se ridică la 750 mil. euro. Cererea este determinată de reglementări, un domeniu care este foarte vast. Oamenilor le place ideea de verde, dar nu vor să plătească pentru acest lucru, iar cea mai mare provocare este materia primă. Concurenţa pe materie primă va fi din ce în ce mai mare. Tehnologia este încă scumpă, biocombustibilii sunt mai scumpi, deci au nevoie de sprijin“, a spus Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru rafinare şi marketing. Căprău a mai subliniat faptul că una dintre provocările majore pentru astfel de proiecte este asigurarea materiei prime. Proiectul de la Petrobrazi are însă un contract pe termen lung cu Expur. Mai departe, băncile cer contracte pe termen lung cu cumpărătorii pentru a avea certitudinea cash-flow-ului.
„Am văzut proiecte anulate în Olanda, dar poate că piaţa nu era pregătită. Partea de take-off din companiile aeriene nu este foarte atrăgătoare pentru că ştim situaţia din această industrie“, a subliniat Erwin Nederkoorn, global lead hydrocarbons & new energies subsector, ING Group.
Mergând în zona de CCS, discuţia este şi mai complicată din cauza complexităţii proiectelor, a riscurilor pe care acestea le ridică şi a nevoii majore de investiţii, pentru care, în acest moment, în absenţa unei scheme de suport calculele nu ies.
Discuţiile se duc şi aici în zona de Contracte pentru Diferenţă (CfD), adică un mecanism care să acopere diferenţa într-o costurile stocării unei tone de CO2 într-un depozit şi plata unui certificat. Tocmai de aceea, una dintre cele mai importante idei care au reieşit din discuţiile de ieri este necesitatea de a aborda proiectele de CCS ca proiecte de infrastructură.
„Stocarea carbonului poate fi un proiect de infrastructură, nu corporate. Este nevoie de multă expertiză tehnică şi multă complexitate în zona de reglementare pentru că implică colaborarea dintre mai multe autorităţi. Suntem norocoşi că avem multe tehnologii pe plan local, doar trebuie să vedem cum mergem mai departe“, a spus Ramona Rusu, director general, Dacian Petroleum.
O altă companie care uită în zona CCS-ului sunt americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG), cei care au dezvoltat proiectul de gaze offshore Midia şi care au devenit azi al treilea mare producător de gaze din România. Ideea BSOG este de a utiliza zăcământul după epuizarea rezervelor de gaze pentru injecţia de CO2, utilizând astfel o structură existentă.
„Trebuie să fie din punct de vedere comercial interesant pentru emitenţi să depoziteze carbonul. Dacă e mai ieftin să îl emiţi decât să stochezi, atunci stocarea nu va merge. Noi sperăm să ajungem la o decizie finală de investiţii în 2029, dar avem nevoie de partea de reglementare“, a spus Claudiu Micu, gas marketing manager, Black Sea Oil & Gas.
Astfel, ambele sectoare au nevoie ca toate categoriile de public să fie implicate pentru a mişca lucrurile.
„Este ca un joc de Tetris în care toate piesele trebuie să se aşeze. Avem nevoie de o abordare integrată“, a conchis Peter-Paul Ekelschot – global lead low carbon solutions, ING Group.
Erwin Nederkoorn, global lead hydrocarbons & new energies subsector, ING Group
► Tranziţia este un mix între molecule şi electroni. Noi trebuie să concurăm cu o industrie fosilă extrem de eficientă.
► Pe biometan, vedem cele mai multe proiecte.
► Pentru bacheri, ce contează cel mai mult este predictibilitatea cash-flow-ului. Ne-ar fi plăcut să vedem marile companii petroliere implicate în acest moment în proiectele de combustibili sustenabili, dar ce vedem de fapt sunt proiecte anulate în Olanda. Poate că piaţa nu era pregătită, iar pe de altă parte, zona de take-off din companiile aeriene nu este foarte atrăgătoare pentru că ştim situaţia din această industrie.
Sorin Elisei, secretar de stat, Ministerul Energiei
► Această criză (Orientul Mijlociu – n.red.) şi cele care vor urma nu vor face decât să confirme necesitatea decarbonizării şi a trecerii de la combustibili pe care nu îi avem la nivelul UE la soluţii alternative. Dar acest lucru are nevoie de investiţii masive.
► Trebuie să creştem moleculele curate în transport. Singurul mod în care putem face acest lucru sunt biocombustibilii.
► Poate este mai fezabil să atingem ţintele pentru 2030 abia în 2035.
► Statul, prin Ministerul Energiei, va sprijini biocombustibilii. Singura sursă de finanţare pe care o vedem este Fondul de Modernizare.
► Trebuie să stăm la masă şi să facem o strategie pentru CCS. Offshore-ul este mai bun pentru CCS decât cel de pe uscat. Durează cam 6-7 ani pentru dezvoltarea de CCS. Ce putem face noi este să avem infrastructura şi reglementările.
Alina Arsani, head of the energy systems department, Energy Policy Group
► Apreciem menţinerea obiectivelor strategice, în ciuda întârzierilor.
► Un procent de 2% în plus în costul capitalului decide dacă un proiect se face sau nu.
► Avem potenţialul resursei pentru biogaz şi biometan, dar terenul este foarte fragmentat. Avem infrastructura de gaze, avem ţintele naţionale şi legislaţia pentru dezvoltarea biogazului şi biometanului, dar avem şi o criză politică. Avem un cost al capitalului ridicat.
Cristian Călin, director programe gaze verzi şi soluţii de decarbonizare, Delgaz Grid (Grupul E.ON)
► Infrastructura de gaze este cheie în procesul de decarbonizare. Reţelele sunt gata pentru biometan şi pentru hidrogen, mai ales reţeaua de polietilenă.
► Biometanul este complet compatibil cu reţeaua. Avem nevoie de o strategie, dar nu ne trebuie documentul perfect. Trebuie doar să începem de undeva.
Hein Tonnaer, partener, Clifford Chance, Amsterdam
► Pare că suntem blocaţi în propriile noastre reguli. Investitorii vor să vadă contracte pe termen lung cu furnizorii şi vor să vadă offtake (cumpărători) pentru că de acolo vine cash-ul.
Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru rafinare şi marketing
► Partea de electromobilitate este foarte greu de dus în transporturile grele şi aviaţie.
► Noi am investit în Petrobrazi în hidrogen şi SAF (sustainable aviation fuel), ceea ce va face din Petrobrazi singurul producător de acest fel din regiune. Este un angajament major care se ridică la 750 mil. euro.
► Cererea este determinată de reglementări, un domeniu care este foarte vast. Oamenilor le place ideea de verde, dar nu vor să plătească pentru acest lucru. Tehnologia este încă scumpă, biocombustibilii sunt mai scumpi, deci au nevoie de sprijin.
► Cea mai mare provocare este materia primă. Concurenţa pe materie primă va fi din ce în ce mai mare.
► României îi lipseşte capacitatea de colectare a uleiului uzat. Putem utiliza acest ulei în aviation fuel. Trebuie să colectăm 50.000 de tone, dar noi colectăm doar 15.000 de tone.
Leonard Florea, expert, compartimentul tranziţie energetică şi hidrogen, ANRE
► Este necesar un efort major din partea autorităţilor.
► Considerăm că anumite definiţii lipsesc şi este important să vedem activităţi separate. Captarea este o activitate, transportul este o activitate şi stocarea este o altă activitate. Aceasta este diferenţa principală din lege.
► Legat de schemele de sprijin, acestea pot fi despre CfD pentru dioxidul de carbon, dar va fi decizia autorităţilor, nu a celor de reglementare. Autorităţile naţionale de reglementare vor implementa legislaţia secundară, iar mecanismul va fi stabilit de către guvern şi metodologia de ANRE.
Peter-Paul Ekelschot – global lead low carbon solutions, ING Group
► Zona de captare a dioxidului de carbon şi zona de molecule sustenabile sunt cele în care vrem să direcţionăm tranziţia energetică şi investim mult timp în discuţiile cu dezvoltatorii de proiecte şi cu guvernele.
► Uneia dintre provocările captării de carbon eu îi spun un joc de Tetris. Sunt multe blocuri care trebuie să se aşeze la locul lor pentru a putea începe un proiect. Este nevoie de un ghid şi de implicare puternică din partea reglementatorului.
► Sunt abordări diferite în Europa, dar totul este despre a reduce riscul proiectelor şi trebuie să avem o viziune holistică. Sunt iniţiative bune în Europa.
► În Marea Britanie, guvernul a spus că vrea decarbonizarea ca parte a revitalizării industriei. Au alocat peste 2 miliarde de lire pentru a revitaliza emitenţii şi, pentru a face acest lucru, construiesc infrastructura de transport şi stocare. Cealaltă abordare, în special în Danemarca, este un regim de subvenţionare prin care primesc, pe bază de schemă de CfD, practic costul infrastructurii. Să zicem că este 150 de euro o tonă de dioxid de carbon, iar ei primesc diferenţa rambursată faţă de preţul ETS.
Ramona Rusu – director general, Dacian Petroleum
► Pentru noi, poate perspectiva este puţin diferită. Credem că dioxidul de carbon poate fi privit ca un proiect de infrastructură. Nu trebuie să îl vedem ca pe un proiect individual, poate ar trebui să ne uităm la acest proiect ca la un întreg canal de transport pentru dioxid de carbon sau la o întreagă reţea de stocare care să fie interconectată eficient.
► Cred că România este construită pentru tehnologii diferite, nu doar pentru regenerabile, ci şi pentru stocarea dioxidului de carbon. Cred că suntem norocoşi că avem acces la tehnologii diferite. Trebuie doar să ne gândim care este strategia optimă pentru ţara noastră şi să mergem înainte.
► Cred că avem nevoie de toate soluţiile. Motivul pentru CCS este captarea dioxidului de carbon din sectoare grele precum cimentul şi metalurgia. Dacă vrem să decarbonizăm industria, comunităţile şi să prevenim schimbările climatice, captarea emisiilor mari va fi esenţială, dar nu este singurul element. Una dintre dificultăţi este că este greu de măsurat cât dioxid de carbon va fi capturat.
Andreea Şişman – partener, Clifford Chance – Bucureşti
► Am fost implicaţi în anumite proiecte de CCS, precum Northern Lights şi Aramis. Experienţa din acestea a arătat că sunt proiecte foarte complexe, iar lanţul de valori este complex pentru că sunt mai multe entităţi implicate. Unul este emitentul, operatorul de transport şi operatorul de stocare, iar fiecare are un model de business, dar şi propriul mod de finanţare.
► Există un cost pentru emiterea dioxidului de carbon, iar acesta este în continuare mai mare decât stimulentul pentru a face investiţia. Pentru stocare, tariful pe termen lung este stimulentul principal. Din experienţa noastră, nu este vorba despre o finanţare pură de proiect pentru acest tip de iniţiative.
► Trebuie să existe o reglementare clară. Avem deja o reglementare privind captarea dioxidului de carbon, poate că aceasta ar trebui îmbunătăţită pentru a defini anumite concept
Claudiu Micu – gas marketing manager, Black Sea Oil & Gas
► În Black Sea Oil & Gas suntem un producător de gaz offshore. Avem o infrastructură interesantă onshore şi offshore şi credem că este o pierdere să nu o folosim după ce se va termina rezervorul. Nevoia de a analiza un proiect CCS şi potenţialul bazat pe infrastructura noastră a venit cumva natural.
► Ce am descoperit încă de la început este că proximitatea dintre emitenţi şi cei care facilitează stocarea este un aspect-cheie care poate face sau desface un proiect CCS.
► Anul 2029 este un orizont de timp care ar putea îndeplini cerinţele necesare pentru a lua un FID pozitiv, iar una dintre cele mai importante condiţii prealabile unui FID este existenţa cadrului de reglementare.
► Credem în biometan şi în potenţialul României pe această zonă. Primul nostru proiect, care este cel mai avansat, are ca target FID finalul acestui an. Acest proiect este realizat împreună cu ferma de produse lactate din România DN Agrar. Ideea este de a produce biogaz şi, mulţumită unei bucăţi de legislaţie, putem injecta în reţea.
Raluca Ţintoiu - deputy CEO & head of wholesale banking, ING Bank România
► Ca bancă, ne uităm spre tehnologiile emergente. Cred că este critic să începem discuţiile despre aceste tehnologii cât mai devreme, pentru că este prea târziu dacă ne aplecăm asupra lor atunci când tehnologia este matură.
► Cred că potenţialul acestor tehnologii se va materializa în următorii cinci ani, dar oportunitatea pentru ele este creată chiar de tranziţia energetică. Provocările sunt legate de reglementări, de curba de învăţare, dar nu cred că sunt provocări care să nu poate fi depăşite.
► Nevoia de a avea energie produsă la nivel european, din surse cât mai diversificate, este mai importantă ca niciodată în contextul conflictului din Orientul Mijlociu.
