Energie

Consiliul Concurenţei: Liberalizarea pieţei gazelor trebuie sa conducă la preţuri mai mici. Bogdan Chiriţoiu, preşedinte: Consumatorii pot schimba în mod liber furnizorul, fără ingerinţe din partea furnizorului actual al operatorului sistemului de distribuţie

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

Autor: Cristina Bellu

10.06.2020, 13:02 731

Liberalizarea pieţei gazelor de la 1 iulie, momentul în care se va trece de la o piaţă în care preţul la gaze na­turale pentru consumatorul casnic era stabilit de către stat prin intermediul Au­torităţii Naţionale de Reglementare în Do­me­niul Energiei, la o piaţă liberă în care fie­care client este pe cont propriu şi trebuie să îşi negocieze preţul şi condiţiile astfel încât să fie cât se poate de avantajoase pentru el, atât pe palierul angro cât şi pe cel cu amănuntul, pentru clienţii casnici, trebuie să se manifeste un mediu concurenţial normal, astfel încât preţurile să se formeze liber pe baza cererii şi ofertei, în condiţiile în care există doar doi mari producători interni şi alţi doi furnizori mari asigură aproximativ 90% din consumul clienţilor casnici, transmit reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Ca urmare, operatorii economici mari trebuie să acţioneze responsabil atât în relaţia cu concurenţii lor mai mici, cât şi cu clienţii şi să nu folosească abuziv poziţia dominantă sau să nu realizeze înţelegeri anticoncurenţiale.

În acelaşi timp, este foarte important pentru evoluţia pieţelor concurenţiale ca la sursa internă de gaze naturale să aibă acces furnizorii, atât mai mari, cât şi mai mici, şi consumatorii, care prin cantităţile consumate şi parametrii tehnici de funcţionare, au potenţialul de a realiza achiziţii direct de la această sursă.

”Ne dorim ca procesul de liberalizare să asigure clienţiilor casnici condiţiile pentru a-şi modifica contractele de furnizare a gazelor naturale astfel încât să obţină cel mai bun preţ şi cele mai bune servicii asociate. Consumatorii trebuie să aibă încrederea că pot schimba în mod liber furnizorul, fără ingerinţe din partea furnizorului actual al operatorului sistemului de distribuţie. În acest fel, consumatorii pot genera o presiune concurenţială care se poate transmite pe lanţul producţie-furnizare şi poate determina obţinerea unor condiţii contractuale mai favorabile”, explică Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Concurenţei.

Liberalizarea are loc în contextul în care preţul gazelor naturale pe pieţele externe înregistrează o tendinţă de scădere, ceea ce trebuie să conducă la o reducere a preţurilor pentru consumatori.

”În perioada următoare vom colabora cu autorităţile competente - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), dar şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - pentru a îmbunătăţi accesul consumatorilor la informaţiile relevante astfel încât aceştia să poată lua o decizie fundamentată de contractare a gazelor naturale, dar şi pentru a preîntâmpina eventuale acţiuni de blocare a migraţiei clienţilor; în acelaşi timp vom discuta cu furnizorii de gaze naturale în vederea identificării unor posibile bariere în ceea ce priveşte creşterea gradului de concurenţă în piaţă”, adaugă preşedintele Consiliului Concurenţei.

La nivelul pieţei interne a gazelor naturale mecanismele concurenţiale se manifestă preponderent din anul 2015, atât pe palierul angro cât si pe cel al pieţei cu amănuntul (la nivelul consumatorilor noncasnici). Etapa de la 1 iulie 2020 marchează începutul trecerii unui număr de circa 3,4 milioane de clienţi casnici din piaţa reglementată de furnizare a gazelor naturale în cea concurenţială.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO