• Leu / EUR4.9417
  • Leu / GBP5.7906
  • Leu / USD4.6288
Energie

Consiliul Concurenţei: Numărul racordărilor la reţelele de energie electrică şi gaze naturale nu a crescut, deşi legislaţia a fost modificată pentru a stimula acest proces

Consiliul Concurenţei: Numărul racordărilor la reţelele de energie electrică şi gaze naturale nu a crescut, deşi legislaţia a fost modificată pentru a stimula acest proces

Autor: Cristina Bellu

24.01.2022, 13:23 223

Numărul racordărilor consumatorilor casnici la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi la reţelele de distribuţie a energiei electrice nu a crescut, deşi legislaţia în domeniu a fost modificată tocmai pentru a stimula acest proces, arată o analiză a Consiliului Concurenţei.

“Creşterea numărului de racordări ar conduce la expansiunea pieţelor de furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale către consumatorii casnici şi, implicit, la creşterea portofoliului furnizorilor existenţi şi la apariţia de noi furnizori pe piaţă”, explică reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Potrivit informaţiilor deţinute de autoritatea de concurenţă, deşi numărul de cereri de racordare la reţelele de distribuţie depuse de clienţii casnici a crescut, nu s-a înregistrat şi o majorare a lucrărilor de racordare, deci a locurilor de consum casnic.

Astfel, în cazul energiei electrice, în timp ce numărul cererilor de racordare primite de operatorii de distribuţie, în S1/ 2021, din partea clienţilor casnici a crescut cu 31% faţă de S1/2020, numărul locurilor de consum a crescut cu doar 1,4%.

În cazul gazelor naturale, numărul cererilor de racordare transmise de clienţii casnici a crescut cu circa 170% în S1/2021 comparativ cu S1/ 2020, în timp ce numărul locurilor de consum a crescut cu doar 3,6%.

Cadrul legislativ primar privind procesul de racordare la reţelele/sistemele de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale a suferit modificări importante în a doua parte a anului 2020. Astfel, operatorul de distribuţie de energie electrică sau de gaze naturale avea obligaţia de a racorda la reţea toţi solicitanţii clienţi finali casnici, în termen de 90 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire, cu recuperarea costurilor racordării într-o perioadă de 5 ani. Aceste modificări au fot urmate de adaptarea de către ANRE a legislaţiei secundare, în T1/2021.

În acest context, la solicitarea Parlamentului României, autoritatea de concurenţă a demarat o analiză privind activitatea de racordare a clienţilor casnici la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi la reţelele de distribuţie a energiei electrice.

“În cadrul acestor proceduri, Consiliul Concurenţei a analizat modificările aduse cadrului normativ şi a solicitat operatorilor de distribuţie date şi informaţii cu privire la procesul de racordare, purtând şi discuţii cu unii dintre aceşti operatori. De asemenea, autoritatea de concurenţă a transmis opiniile sale pe marginea anumitor proiecte de acte normative de reglementare primară şi secundară”, spun reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

În urma analizei, a rezultat că în situaţia în care legislaţia ar permite autorităţilor publice locale să finanţeze în întregime procesul de dezvoltare a reţelelor/sistemelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, s-ar putea impulsiona activitatea de racordare.

Ca urmare, Consiliul Concurenţei recomandă adaptarea legislaţiei astfel încât să permită autorităţilor locale finanţarea în întregime a lucrărilor de dezvoltarea a reţelelor, finanţarea putând fi asigurată în acest caz din resursele locale sau prin accesarea de fonduri naţionale şi/sau comunitare de investiţii.

De asemenea, autoritatea de concurenţă apreciază că realizarea lucrărilor de racordare nu trebuie să aibă la bază doar principiul eficienţei economice, ci acesta trebuie coroborat cu alte criterii, cum ar fi o durată clară până la racordare. În acest fel s-ar oferi o certitudine în ceea ce priveşte durata maximă de timp pentru extinderea reţelelor/sistemelor de distribuţie, inclusiv pentru investiţiile cu un grad redus de eficienţă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9417
Diferență: -0,0809
Ieri: 4.9457
Azi: 4.6288
Diferență: 0,2556
Ieri: 4.6170
Azi: 5.7906
Diferență: 0,3988
Ieri: 5.7676
Azi: 4.8055
Diferență: 0,3466
Ieri: 4.7889