Energie

Controversatul om de afaceri român Frank Timiş ar urma să primească până la 12 miliarde de dolari de la gigantul britanic BP într-un deal din energie

Controversatul om de afaceri român Frank Timiş ar urma...
04.06.2019, 12:19 43818

Gigantul British Petroleum ar fi convenit să îi plătească omului de afaceri româno-australian Frank Timis până la 12 miliarde de dolari, într-un deal de energie învăluit în mister, potrivit BBC.

Agenţia britanică scrie că gigantul din energie ar fi cumpărat participaţia lui Frank Timis dintr-un zăcământ de gaz din Senegal pentru 250 mil. dolari în 2017, dar documentele obţinute de BBC Panorama şi Africa Eye arată că BP va plăti de asemenea către compania omului de afaceri român încă 9-12 mld. dolari în redevenţe. 

Atât Frank Timiş, cât şi BP neagă că ar fi comis orice ilegalităţi în tranzcţie. 

”Aceste acuzaţii sunt complet false. Nu este nicio ilegalitate comisă în concesiunile pentru zăcământul de gaze. Realitatea este că această Concesiune - acordată de preşedintele Wade - a fost un risc major şi o investiţie speculativă care a venit cu obligaţii investiţionale extrem de costisitoare şi substanţiale”, au declarat reprezentanţii lui Frank Timis. 

Frank Timiş este un controversat om de afaceri, cel care a iniţiat proiectul minier Roşia Montană. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO