Energie

Corina Popescu, fost CEO la Electrica, şi-a făcut firmă de consultanţă în energie

Corina Popescu, fondatoarea companiei Swift Energy

Corina Popescu, fondatoarea companiei Swift Energy

Autor: Cristina Bellu

30.01.2023, 12:25 2620

Corina Popescu, fost director general al grupului Electrica, cel mai mare distribuitor şi furnizor de energie din România, a decis să intre pe piaţa de consultanţă în energie odată cu înfiinţarea companiei Swift Energy.

„Acum este o efervescenţă pe partea de proiecte dezvoltate în domeniul energiei regenerabile. Cred că proiectele construite sănătos se vor întâmpla şi în România. Cu siguranţă, nu vor fi finanţaţi 40.000 MW, cât avem în derulare, însă cel puţin jumătate dintre proiecte vor primi finanţare pe partea de regenerabile. România ar putea să dezvolte 20.000 MW în regenerabile dacă se găsesc şi soluţii pentru flexibilizare“, spune Corina Popescu, fondatoarea companiei Swift Energy.

Corina Popescu a preluat conducerea Electrica în noiembrie 2018, având în spate o experienţă relevantă în domeniul energetic. Astfel, ea a ocupat funcţii în cadrul OMV Petrom, a fost secretar de stat în Ministerul Energiei, dar a fost şi CEO al Transelectrica înainte de a fi cooptată în echipa Electrica, unde a activat până în luna mai 2022.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO