Energie

Cristian Secoşan, fost CEO al Siemens România, a preluat conducerea Delgaz Grid, compania de distribuţie a grupului german E.ON în România

Cristian Secoşan, fost CEO al Siemens România, a...

Autor: Cristina Bellu

01.04.2022, 10:09 465

Cristian Secoşan (54 de ani), care în ultimii patru ani a ocupat poziţia de CEO al Siemens România, a preluat de la 1 aprilie rolul de director general al Delgaz Grid, compania de distribuţie a grupului german E.ON în România, şi pe cel de membru al boardului E.ON România.

Ferenc Csulak, cel care a ocupat până acum această poziţie, va continua să ofere suport din rolul de director general adjunct al companiei. Totodată, el va rămâne şi în boardul E.ON România, în calitate de director general adjunct, responsabil de aria de distribuţie, până la finalul lunii iunie, anunţă compania.

Cristian Secoşan a mai lucrat în cadrul grupului german în perioada 2007 – 2009, în calitate de director general al E.ON Moldova Furnizare.

„Venirea lui Cristian Secoşan în echipa noastră are loc într-un moment cu provocări extraordinare pentru companiile de distribuţie”, spune Volker Raffel, CEO al E.ON România.

De profesie inginer, absolvent al Universităţii Politehnica Timişoara, Cristian Secoşan a acumulat în ultimii 30 de ani o bogată experienţă în domeniul energiei, tehnologiei şi digitalizării, ocupând importante poziţii în conducerea unor companii precum OMV Petrom, ABB şi Alstom.

Totodată, el a activat şi în structura de decizie a AHK România (Camera de Comerţ Româno-Germană) şi în cea a Consiliului Investitorilor Străini (FIC).

„Delgaz Grid este singura companie integrată din domeniul distribuţiei de energie electrică şi gaze naturale, cu operaţiuni complexe şi diverse, iar în tot ceea ce ne propunem să facem suntem cu ochii spre viitor, unul în care reţelele noastre vor fi coloana vertebrală a tranziţiei energetice”, spune Cristian Secoşan.

În urma numirii, începând cu data de  1 aprilie 2022, Volker Raffel (CEO), Mirko Strube (CFO, Digitalizare/ IT, HR şi alte funcţii suport), Claudia Griech (Soluţii Clienţi) , Cristian Secoşan şi Ferenc Csulak (Distribuţie) vor forma Consiliul Director al E.ON România.

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 16 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,3 milioane de clienţi.

De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO