Energie

Criză imensă în America: Pentru prima oară în istorie, galonul de combustibil a depăşit 5 dolari

Criză imensă în America: Pentru prima oară în...

Autor: Ştefan Stan

17.06.2022, 22:44 19525

Preţul mediu al benzinei din SUA a depăşit sâmbătă, pentru prima dată, 5 dolari pe galon, potrivit datelor furnizate de AAA, prelungind astfel creşterea bruscă a costurilor carburanţilor, care determină creşterea inflaţiei.

Preţul mediu naţional pentru benzina normală fără plumb a crescut la 5,004 dolari pe galon pe 11 iunie, de la 4,986 dolari cu o zi înainte, au arătat datele AAA.

Preţul ridicat al benzinei este o bătaie de cap pentru preşedintele Joe Biden şi pentru democraţii din Congres, care se luptă să îşi menţină controlul subţire al Congresului, în contextul în care alegerile de la jumătatea mandatului vor avea loc în noiembrie.

Biden a acţionat pe numeroase pârghii pentru a încerca să scadă preţurile, inclusiv eliberarea unui număr record de barili din rezervele strategice americane, derogări de la regulile de producţie a benzinei de vară şi îndemnul către principalele ţări OPEC de a creşte producţia.

Cu toate acestea, preţurile carburanţilor au crescut în întreaga lume datorită unei combinaţii de cerere în creştere, sancţiuni impuse producătorului de petrol Rusia după invazia sa în Ucraina şi o reducere a capacităţii de rafinare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO