Energie

Distrigaz Sud a investit 280 mil. lei în 2018 în dezvoltarea şi modernizarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale

Distrigaz Sud a investit 280 mil. lei în 2018 în...

Autor: Răzvan Botea

19.12.2019, 17:35 143

Distrigaz Sud Reţele a investit în anul 2019 circa 280 de milioane de lei în reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale. Au fost reabilitaţi 130 de km de conducte şi branşamente şi a fost extinsă reţeaua de distribuţie a gazelor naturale cu 150 de km în zone în care existau deja contracte de concesiune şi licenţe de operare şi au fost realizaţi 50 de km în cadrul concesiunilor noi de gaze naturale, se arată într-un comunicat al companiei.

„În vederea dezvoltării reţelei de distribuţie, compania a solicitat Ministerului Energiei extinderea ariei concesionate pentru 43 de localităţi, lungimea reţelei de distribuţie ce urmează a fi realizată fiind de aproximativ 109 km. De asemenea, Distrigaz Sud Reţele a participat la licitaţiile ce au ca obiect concesionarea serviciului de distribuţie şi a semnat contracte de concesiune pentru localităţile Tismana (judeţul Gorj) şi Lisa (judeţul Braşov), cu o lungime totală de 68 de km de reţea”, scriu reprezentanţii companiei.

Distrigaz Sud a investiti 720 mil. euro în perioada 2015-2019 şi a extins reţeaua de distribuţie cu circa 6.000 de km.

Compania, care operează 20.000 de km de reţea, are 2.600 de angajaţi şi 1,9 mil. de clienţi. Distrigaz Sud Reţele deţine licenţă de operare pentru distribuţia de gaze naturale în 851 de localităţi.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO