Energie

ELCEN, după avaria la CTE Grozăveşti: Echipele au intervenit,necesarul de sarcină termică e acoperit

ELCEN, după avaria la CTE Grozăveşti: Echipele au...

Autor: Departamentul Social

24.11.2019, 12:46 55

„Ca urmare a incidentului produs ieri, 23.11.2019, la CTE Grozăveşti, din pricina unei fisuri survenite la un cazan din incinta centralei, echipele de reparaţii ale ELCEN au intervenit prompt pentru a se reveni cât mai repede la parametrii de funcţionare optimi. Astfel, pe timpul nopţii, s-a reuşit îmbunătăţirea considerabilă a parametrilor de livrare a energiei termice, astfel încât, la această oră, necesarul de sarcină termică este acoperit”, informează Electrocentrale, printr-un comunicat de presă.

În acest moment, temperatura agentului termic livrat este foarte aproape de comanda RADET, adică aproximativ 82 C faţă de solicitarea de 88 C-94 C.

De asemenea, echipele au reuşit acoperirea în totalitate necesarul de gigacalorie solicitat de RADET.

„Incidentul de sâmbătă de la CTE Grozăveşti a condus pentru câteva ore la o diminuare cu aproximativ 30 de Gcal din totalul de cca. 800 Gcal solicitat prin comanda RADET, aşadar efectele produse au fost minime şi au putut fi rapid rezolvate prin reacţia imediată a echipelor noastre. Menţionăm că centralele noastre pot asigura rezerva de sarcină termică în eventualitatea producerii unui incident cum este cel din CTE Grozăveşti, însă un aspect semnificativ îl constituie capacitatea reţelei de termoficare aflată într-o stare tehnică precară de a prelua necesarul de energie termică aferent centralei în aria celorlalte CTE-uri ale ELCEN”, mai arată sursa citată.

Electrocentrale mai subliniază că CTE Grozăveşti a fost construită în anul 1964. Alte două centrale aparţinând ELCEN (CTE Bucureşti Sud şi CTE Progresu) sunt, de asemenea, vechi de peste 40 de ani şi neperformante, din pricina lipsei de investiţii absolut necesare.

Incidentul de sâmbătă noapte de la CTE Grozăveşti este rezultatul „degradării continue determinate de lipsa de finanţare şi de investiţii”. O singură centrală din cadrul ELCEN este modernizată – CTE Bucureşti Vest, cu punere în funcţiune în 2009, mai informează sursa citată.

„Fără investiţii serioase atât la nivelul surselor de producere, cât şi la nivelul reţelei de transport şi distribuţie a agentului termic, riscul de avarii creşte, iar livrarea apei calde şi căldurii la parametri normali poate deveni o sarcină extrem de dificilă. Echipele noastre fac eforturi mari pentru a gestiona situaţia critică în care s-a ajuns şi pentru ca oamenii să nu sufere, însă este necesar ca investiţiile în sistemul de termoficare din Capitală să fie trecute pe lista priorităţilor factorilor de decizie”, mai anunţă Electrocentrale.

Datoriile RADET faţă de ELCEN la data intrării în insolvenţă şi înscrise la masa credală totalizează 3.659.805.493,39 lei, iar obligaţiile curente ale RADET sunt în valoare de 267,093 milioane lei, se arată în comunicatul de presă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO