Schimburile comerciale dintre România şi cea mai mare economie a lumii au fost sub 2 mld. dolari anul trecut, însă interesele americanilor vizavi de economia locală sunt mult mai mari în condiţiile în care s-au impus în domenii strategice precum energia, agricultura, IT-ul, auto cu investiţii de la zero sau reuşind să câştige contracte cu statul de miliarde de dolari.
SUA s-a aflat pe locul 17 în topul partenerilor de export ai României anul trecut (Republica Moldova spre exemplu se află pe locul 18) şi pe locul 18 la importuri (Bulgaria spre comparaţie se află pe 12), arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. Balanţa comercială a României cu SUA s-a menţinut pozitivă în ultimii trei ani.
Industria auto şi cea de utilaje sau echipamentele, agricultura şi industria alimentară, IT-ul, industria electronică, chimică şi cea electronică au atras cele mai mari investiţii americane până acum.