Energie

Energias de Portugal aduce aproape 80 de milioane de euro pentru două proiecte eoliene din România

Energias de Portugal aduce aproape 80 de milioane de euro...

Autor: Roxana Petrescu

14.11.2014, 00:06 457
EDP Renovaveis (EDPR), divizia de energie regenerabilă a grupului de utilităţi Energias de Portugal, al treilea cel mai puternic investitor în sectorul energiei verzi din România, a efectuat în luna octombrie trei subscrieri de capital în cadrul a două companii de proiect, suma adusă depăşind pragul de 80 de milioane de euro, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
 
Cea mai mare sumă, 59,5 milioane de euro, a fost subscrisă luna trecută la capitalul companiei Ialomiţa Power, controlată în proporţie de 99,9% de EDP Renewables Europe înregistrată în Spania. Potrivit datelor Transelectrica, Ialomiţa Power a obţinut anul trecut contractul de racordare pentru un parc eolian de 264 MW în Făcăeni.
 
Dacă investiţia va fi finalizată, proiectul ar fi al doilea cel mai mare parc eolian din România după cel al cehilor de la CEZ. Cehii au în două comune dobrogene, Fântânele şi Cogealac, mori de vânt cu o capacitate totală de 600 MW. Proiectul CEZ este administrat prin intermediul a două companii, una dintre ele având în portofoliu 347,5 MW, iar cealaltă restul de 252,5 MW.
 
Dacă proiectul din Făcăeni va fi finalizat, inves­ti­ţia ar putea ajunge la 385 de milioane de euro. Proiectul încă nu figurează în lista de investiţii care beneficiau de certificate verzi la finalul lunii septembrie. Potrivit celor mai recente informaţii disponibile din presa locală, proiectul se confruntă însă cu întârzieri semnificative. Reprezentanţii primăriei Făcăeni nu au putut fi contactaţi pentru detalii suplimentare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO