Energie

Este oficial: Românii pot accesa, din nou, finanţarea de 20.000 de lei pentru instalarea de sisteme fotovoltaice

Este oficial: Românii pot accesa, din nou, finanţarea...

Autor: Alexandru Nanu

07.11.2019, 08:31 12016

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională a fost reluat din data de 6 noiembrie 2019, ora 10.00, dată la care instalatorii validaţi vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia informatică, conform unui comunicat recent al AFM.

Astfel, românii pot accesa programul Casa Verde 2019 prin care pot primi o finanţarea de 20.000 de lei pentru instalarea de sisteme fotovoltaice pentru generarea de curent electric.

Valoarea totală destinată înscrierilor persoanelor fizice în cadrul Programului este de 537 milioane lei, reprezentând finanţarea acordată prin Programul Operaţional Regional (POR) şi contribuţia Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru Regiunea Bucureşti - Ilfov. Prin acest program se finanţează suma de 20.000 de lei pentru un beneficiar, persoană fizică.

 Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Sunt considerate cheltuieli eligibile, conform ghidului oficial, următoarele:

a) cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; materiale conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicaţie; contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice şi care permite colectarea şi transmiterea datelor relevante de la distanţă, în format electronic; tablou electric curent continuu/curent alternativ;

b) cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice;

c) TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Lista instalatorilor validaţi care au semnat contracte de participare la care se pot înscrie persoanele fizice este disponibilă AICI 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO