Energie

Federaţia Companiilor de Utilităţi în Energie: Nu s-au plătit în 2024 diferenţele din plafonarea preţurilor la energie. Restanţele statului către furnizori au ajuns la 1 mld. euro

Federaţia Companiilor de Utilităţi în Energie: Nu...

Autor: Răzvan Botea

19.10.2024, 20:05 265

Restanţele la plată pentru plafonarea preţurilor la energie au ajuns la 1 mld. euro în 2024, conform informaţiilor transmise de Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE). Este vorba de diferenţa dintre preţul plafonat al energiei, plătit de consumatori către furnizori şi preţul de piaţă al energiei, pe care furnizorii îl plătesc la rândul lor.

„Credem că datoria pentru furnizori pentru 2024 este de aproximativ 1 mld. euro. Din păcate, suma nu este confirmată de ANRE. În 2024, ANRE şi-a schimbat viziunea asupra modului de depunere a documentaţiilor. Această schimbare a generat întârzieri şi corecţii în ghidul de depunere”, spune Dana Dărăban, directorul executiv al  Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie.

Federaţia transmite că nu este de acord cu continuare schemei de plafonare a energiei în 2025, când aceasta ar urma să expire, iar soluţia pentru a menţine piaţa echilibrată şi ca preţurile să nu scape de sub control este un mecanism prin care producătorii să fie obligaţi să scoată periodic pe piaţă cantităţi de energie. Propunerea vine şi în condiţiile în care s-a tranzacţionat, până în acest moment, doar 25% din consumul de energie din 2025. O parte din rest va fi asigurată prin piaţa din ziua următoare (PZU), care a ajuns la 40-45% din consumul naţional.

„Ne dorim să ieşim din schema de plafonare. Rolul furnizorilor pe piaţa de energie este altul. Vrem să ne concentrăm pe ceea ce ştim să facem mai bine.”

Întrebarea este cum se poate asigura ridicarea plafoanelor fără o creştere semnificativă a preţurilor?

Dana Dărăban răspunde: „Problema principală este ponderea costului de achiziţie a energiei. Acesta reprezintă aproximativ 50% din preţul final. Restul sunt costuri fixe: tarif de distribuţie, taxe, TVA, tarif de transport şi tarife de sistem. Marja furnizorului nu depăşea 5% nici când nu era plafonată. Componenta cu ponderea cea mai mare şi volatilă este costul de achiziţie. Fără posibilitatea de a achiziţiona energie la un preţ bun, nu vom avea un preţ final bun. Ieşirea din schema de plafonare trebuie făcută cu atenţie pe toate segmentele de piaţă. Aceasta include piaţa liberă şi piaţa de angro. În prezent, lichiditatea pentru tranzacţiile din 2025 este aproape zero.”

Care este însă soluţia pentru a asigura cantităţile de energie la un preţ stabil, în cazul în care s-ar renunţa la schema de plafonare a preţurilor?

„O soluţie posibilă este asigurarea lichidităţii printr-un program similar cu "gas release". Propunem un "power release program" pentru piaţa de energie electrică. Acesta ar asigura accesul la energie în 2025 prin programarea cantităţilor. Nu vorbim de controlul preţului, ci doar de cantităţi”, răspunde ea.

Este vorba, explică ea, de un program prin care producătorii de energie ar elibera anumite cantităţi de energie pentru vânzare. Concret, cum ar putea funcţiona?

„Nu am intrat încă în multe detalii. Ne-am fi dorit să fi ajuns deja la acest nivel de discuţie cu statul român. Ar trebui să ne gândim la o obligaţie de achiziţie în funcţie de un procent din portofoliu. Aceste detalii ar trebui stabilite împreună cu producătorii.”

Schema de plafonare a preţurilor energiei expiră începând cu 1 aprilie 2025. În prezent, consumatorii casnici, în funcţie de consum, plătesc între 0,68 lei pe kWh şi 1,3 lei pe KWh. Pentru consumatorii industriali, plafoanele sunt 1 leu pentru 85% din consum pentru IMM-uri şi de 1,3 lei pe KWh pentru consumatorii mai mari.

Care ar putea fi preţurile din 2025, dacă se elimină plafoanele din aprilie?

„În prezent, e dificil să estimăm preţul pentru 2025. Nu avem un semnal de preţ pentru componenta care reprezintă 50% din factură. Ar trebui să ştim acest lucru în ianuarie pentru a putea face oferte clienţilor”, mai spune Dana Dărăban.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels