Energie

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român, controlat de KMG International şi statul român, continuă lucrările de punere în funcţiune a centralei pe cogenerare de pe platforma Petromidia, de 164 mil.dolari, ajungând la peste 80% din totalul operaţiunilor

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român, controlat...

Autor: Roxana Rosu

21.03.2023, 16:34 1697

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), controlat de KMG International şi statul român, continua lucrările de punere în funcţiune a centralei pe cogenerare de pe platforma Petromidia, ajungând la peste 80% din totalul operaţiunilor, parte din proiectul început în luna mai 2021.

În acest moment, proiectul în valoare de peste 164 de milioane de dolari se află în faza de execuţie cu un progres de aproximativ 95% în partea de inginerie, peste 96% în ceea ce priveşte achiziţiile, iar construcţia propriu-zisă se apropie de 72%. Per total, progresul general al proiectului este la peste 82%.

„Proiectul continuă cu o evoluţie stabilă, care ne permite să ne îndeplinim, rând pe rând, obiectivele propuse. Cele mai importante echipamente au sosit, sunt pe poziţie şi putem spune că noua capacitate de producţie a energiei de pe platforma Petromidia va folosi ultimele tehnologii în materie de cogenerare. Ansamblul creat ne va permite să funcţionăm ca un element de eficientizare a utilităţilor folosite de rafinărie, care îşi va asigura necesarul de energie exclusiv din centrala pe cogenerare”, a declarat Boris Bucur, Director General al Rompetrol Energy.

Proiectul este derulat prin Rompetrol Energy, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol) şi entitate responsabilă de gestionarea proiectelor energetice realizate prin mecanismele FIEKR.

În şantierul aflat în proximitatea rafinăriei din Năvodari au fost livrate cele două cazane recuperatoare (HRSG), fiecare având o capacitate de producţie a aburului tehnologic de 90 de tone/oră şi cu capabilitate de ardere suplimentară.

Adiţional, au fost livrate şi instalate transformatoarele, pompele, degazorul cazanelor, aeratoarele, cablurile electrice, sistemele subterane de conducte. De asemenea, sunt în desfăşurare lucrările de modernizare a staţiei electrice de 110 KV, instalarea conductei de alimentare cu gaz natural cu o lungime de 4 km şi a conductelor tehnologice, cât şi a sistemului DCS (Distributed Control System), care are rolul de a controla procesele, în cele mai bune condiţii de siguranţă şi eficienţă operaţională.

Proiectul, finanţat prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), va genera, anual, circa 11 milioane de dolari prin impozite plătite către bugetul de stat. Investiţia este una de tip brownfield şi va integra activele transferate de la Midia Green Energy (fosta Uzină Termoelectrică Midia), dar şi personalul acesteia, pentru operarea echipamentelor noii centrale.

 
ZF Digital Summit 2024