Energie

GFG, acţionarul Liberty Galaţi: Am alocat 5,5 milioane de euro pentru consolidarea liniei de producţie de rulouri laminate la cald

GFG, acţionarul Liberty Galaţi: Am alocat 5,5 milioane...

Autor: Răzvan Botea

07.03.2022, 18:28 226

GFG Alliance, grupul din care face parte şi Liberty Galaţi, fostul combinat siderurgic Sidex, a anunţat, luni, progresul înregistrat în ceea ce priveşte restructurarea businessului şi refinanţarea. În cadrul anunţului, reprezentanţii companiei au notat că au fost alocate 5,5 milioane de euro pentru o investiţie la Galaţi.

„Liberty Galaţi a alocat 5,5 milioane de euro în consolidarea liniei de producţie de rulouri laminate la cald, pentru a creşte productivitatea laminorului de benzi la cald şi a-i îmbunătăţi performanţa de mediu”, transmite sursa citată.

GFG Alliance, grup condus de miliardarul Sanjeev Gupta, a anunţat anterior investiţii cumulate de 1 miliard de euro în la Galaţi pentru „înverzirea” combinatului siderurgic şi înlocuirea furnalelor clasice cu cuptoare cu arc electric.

„În contextul evoluţiei iniţiativelor de refinanţare şi performanţelor bune ale companiilor noastre, acest an va fi decisiv pentru organizaţia noastră, pe măsură ce implementăm planul nostru de transformare. Odată cu programele de restructurare şi de refinanţare care progresează în mod favorabil, realizăm o serie de îmbunătăţiri operaţionale pentru a creşte performanţa companiilor din Grup, pe fondul unei cereri solide pentru produsele noastre", a declarat Sanjeev Gupta, preşedintele executiv al GFG.

Anunţul GFG privind progresul procesului de restructurare şi finanţare vine după ce grupul a intrat într-un impas după colapsul principalului său finanţator, Greensill  Capital. Grupul a demarat un proces de restructurare şi refinanţare şi a dat mai multe asigurări că activitatea de la Galaţi nu a fost afectată în niciun fel de situaţia de la nivel internaţional, fiind o unitate funcţională şi profitabilă.

„Suntem încântaţi să anunţăm că am obţinut rezultate bune în negocierile cu creditorii, inclusiv cu HMRC în Marea Britanie. Ne-am angajat să rambursăm către toţi creditorii şi acesta este un pas important pentru a asigura restructurarea şi obţinerea unei refinanţări pe termen lung. Companiile noastre globale principale au continuat să genereze randamente puternice şi să atingă niveluri record de producţie, în ciuda costurilor de energie ridicate cu care se confruntă industriile energo-intensive din Marea Britanie şi Europa. Vom continua să progresăm în eforturile noastre de reorientare şi refinanţare pe termen lung a operaţiunilor noastre", a spus Jeffrey Kabel, Chief Transformation Officer.

După alocarea, în octombrie, a 50 de milioane de lire sterline, finanţate de acţionar,  pentru reluarea operaţiunilor LIBERTY Steel UK, o nouă injecţie semnificativă din partea acţionarului a permis reluarea producţiei de oţel în operaţiunile din Marea Britanie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO