Energie

Gheorghe Piperea a declanşat o acţiune în răspundere faţă de fosta conducere a Oltchim

Gheorghe Piperea a declanşat o acţiune în răspundere...

Autor: Andrei Mazurchievici

27.01.2016, 16:32 883

Gheorghe Piperea a declarat că Oltchim a iniţiat o acţiune în răspundere faţă de fosta conducerea a Oltchim, care a dus combinatul petrochimic în colaps financiar.

"Avem o acţiune în răspundere contra fostei conduceri, Constantin Roibu,  care are termene la judecătorul sindic. Noi încercăm să accelerăm procedura. Încercăm obligarea fostei conduceri la plata unei sume care reprezintă totalul pierderilor care au fost identificate în planul de reorganizare şi care se cifrează la 490-500 de milioane de euro. Va veni un moment când această pierdere va putea fi recuperată de la fosta conducere. Din punct de vedere al responsabilităţii penale, din 2013 am făcut mai multe demersuri, dintre care o documentaţie la DNA şi alte două plângeri penale, una la Parchetul de la Râmnicu Vâlcea şi una la DIICOT, toate ţinând de bancruta frauduloasă. Până acum nici măcar nu am fost chemaţi o singură dată la audieri", a spus Piperea, administratorul judiciar al Oltchim.

Oltchim a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 167 milioane de euro, în creştere cu 18% faţă de anul anterior, în timp ce profitul operaţional din activitatea curentă (EBITDA) s-a situat la 9,6 milioane de euro, după rezultate anuale negative în 2010-2014, a anunţat, miercuri, compania.

Din activitatea curentă, Oltchim a consemnat o pierdere totală brută de 8,2 milioane de euro, reprezentând, însă, o îmbunătăţire cu 34,6 milioane euro faţă de anul 2014 şi cu 64,2 milioane euro faţă de anul 2013.

Din activitatea instalaţiilor care funcţionează, Oltchim a obţinut un profit total brut de 3 milioane de euro, dar a contabilizat şi o pierdere de 11,2 milioane de euro determinată de cheltuielile de conservare a instalaţiilor nefuncţionale de pe platformele de la Bradu şi de la Vâlcea, plus cheltuielile cu plăţile compensatorii aferente disponibilizării de personal finalizate în luna decembrie precum şi alte costuri financiar bancare calculate până la data aprobării planului de reorganizare.

Creşterea cifrei de afaceri a fost determinată de creşterea cantitativă a vânzărilor la principalele produse fabricate, se arată într-un comunicat al companiei.

Astfel, la polioli - polieteri vânzările cantitative au crescut cu 20% faţă de anul trecut, iar vânzările de produse clorosodice au înregistrat o creştere cu 3%. Societatea valorifică peste 75% din cifra de afaceri la export şi pe piaţa intracomunitară.

Societatea estimează pentru 2016 obţinerea de profit pe total activitate, respectiv acoperirea integrală a cheltuielilor cu amortizarea şi cheltuielilor financiare. Ultimul an când Oltchim a înregistrat profit pe total activitate a fost anul 2006.

Astfel, la o cifră de afaceri de 168 milioane euro aproximativ aceeaşi valoare ca în 2015, preţurile de vânzare fiind mai scăzute decât media anului 2015 determinate de reducerea preţurilor la petrol, societatea estimează EBITDA de 12,3 milioane euro, respectiv cu 2,7 milioane euro mai bun decât în anul 2015 şi profit din exploatare de 330.000 euro.

Profitul pe total activitate este estimat pentru anul acesta la 110.000 de euro.

Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minim 307 milioane euro.

Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.

Combinatul este deţinut de stat prin Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 32,34% şi de alţi acţionari, cu 12,85%.

"Unul dintre potenţialii cumpărături este o firmă românească, de fapt sunt două firme româneşti, unul este un consorţiu, cealaltă este o firmă din domeniul pieţei de capital. Nu cred că respectivele firme vor să le fie date numele, dar există scrisori de intenţie în acest sens", a spus Piperea, într-o conferinţă de presă.

Gheorghe Piperea a afirmat că cea mai potrivită modalitate de reorganizare a Oltchim este reprezentată de trecerea tuturor activelor productive, a licenţelor, autorizaţiilor, contractelor şi personalului pe o societate nou construită, în aşa fel încât toate părţile sociale care rezultă să poată să fie vândute în cea mai bună procedură fiscală.

"O societate care să fie vândută către un investitor ar trebui să conţină şi platforma petrochimică Bradu, chiar dacă trebuie să cheltuim între cinci şi şase milioane de euro anual pentru conservare. Pe măsură ce trece timpul, şansele ca aceasta să funcţioneze se diminuează. Pentru a trece toate licenţele, autorizaţiile pe această societate este nevoie de o cheltuială de până la un milion de euro. 3-400.000 de euro sunt doar cheltuielile cu cartea funciară. Eu aş prefera ca acest Oltchim să nu se mai vândă. Principala măsură a planului este crearea unei noi societăţi şi să se vândă", a completat Piperea.

La rândul său, Niculae Bălan de la administratorul judiciar BDO a precizat că reprezentanţii Junlun ar mai avea nevoie de un partener pentru achiziţionarea Oltchim.

"Junlun a venit de câteva ori la Oltchim, ştie ce poate realiza aici, doar că mai are nevoie de un partener. Acest partener nu este încă hotărât să investească. La sfârşitul lunii martie vor veni din nou. Nu vor să se vorbească foarte mult de ei, până când nu va fi finalizată tranzacţia", a explicat Bălan.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO