• Leu / EUR4.9022
  • Leu / GBP5.4884
  • Leu / USD4.5747
Energie

Hidroelectrica a avut un profit brut de peste 90 milioane de euro în primele cinci luni

Hidroelectrica a avut un profit brut de peste 90 milioane de euro în primele cinci luni

Autor: Roxana Petrescu

01.07.2014, 11:15 738

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie local, intrat pentru a doua oară în insolvenţă la începutul acestui an, a înregistrat în primele cinci luni ale anului un profit brut de 401 milioane de lei (circa 91 de milioane de euro), după ce compania a plătit în contul taxei pe stâlp 75 de milioane de lei.

“Astfel compania a continuat procesul accelerat de reducere a serviciului datoriei financiare şi la data de 30.06.2014 a închis un alt credit de investiţii de 75 mil. euro contractat de la Citibank International Plc. în 2009”, spun reprezentanşii companiei.

Potrivit surselor citate, Hidroelectrica a închis în 2014 mai multe credite de investiţii şi linii de credit în valoare de 231 milioane lei: ING Bank - 31 milioane lei, Alpha Bank - 80 milioane lei şi Banca Transilvania - 120 milioane lei.

“În aprilie 2014 (Hidroelectrica – n.red.) a rambursat anticipat şi creditul de investiţii contractat de BERD în valoare de 110 milioane de euro”, au mai spus reprezentanşii companiei.

Hidroelectrica a intrat pentru prima dată în insolvenţă în iunie 2012. A stat un an în această situaţie pentru ca în iunie 2013 să iasă din insolvenţă. Redresarea companiei nu a fost însă de durată, în februarie anul acesta cel mai mare producător român de energie intrând din nou în insolvenţă. Potrivit celor mai recente estimări, compania ar putea ieşi din această stare la sfârşitul acestui an.

 

 
Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9022
Diferență: -0,0286
Ieri: 4.9036
Azi: 4.5747
Diferență: 0,3884
Ieri: 4.5570
Azi: 5.4884
Diferență: 0,1734
Ieri: 5.4789
Azi: 4.9405
Diferență: 0,4452
Ieri: 4.9186