Energie

Hidroserv, companie aflată în insolvenţă şi controlată de Hidroelectrica, a depus planul de reorganizare. CITR, administrator judiciar: Salvarea companiei înseamnă reintrarea în economie a unui jucător cheie din piaţa de energie

Hidroserv, companie aflată în insolvenţă şi controlată de Hidroelectrica, a depus planul de reorganizare. CITR, administrator judiciar: Salvarea companiei înseamnă reintrarea în economie a unui jucător cheie din piaţa de energie

Autor: Cristina Bellu

14.05.2020, 11:11 80

Compania estimează afaceri de 184 mil. lei la finalul anului.

Hidroserv, societate aflată în insolvenţă şi controlată de Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică şi una dintre cele mai profitabile companii de stat din România, a depus astăzi planul de reorganizare necesar pentru redresarea companiei, transmit reprezentanţii CITR, administrator judiciar în portofoliul căruia societatea se află în perioada de observaţie.

Societatea  estimează afaceri de 184 mil. lei la finalul anului, ca urmare a restructurării financiare, operaţionale şi investiţiilor în echipamente prevăzute prin planul de reorganizare, dar şi prin derularea activităţii de mentenanţă la obiectivele hidroenergetice, ca parte din noul acord cadru încheiat pe următorii patru ani cu Hidroelectrica

„Mă bucur să văd că Hidroserv, o companie de importanţă strategică în Sistemul Energetic Naţional, este pregătită pentru reorganizare. Cele două succese deja atinse, atingerea profitului operaţional şi finalizarea în condiţii reciproc avantajoase a negocierii cu Hidroelectrica, mă fac încrezător în şansele redresării sale. Salvarea valorii acestei companii înseamnă reintrarea în economie a unui jucător cheie din piaţa de energie”, spune Adrian Lotrean, Senior Partner CITR.

Între priorităţile strategiei de reorganizare elaborate de CITR, care continuă măsurile aplicate în Hidroserv, intră obţinerea de resurse financiare provenite din încasarea creanţelor comerciale, eşalonarea creanţelor, precum şi restructurarea financiară şi operaţională a societăţii.

Odată cu atingerea unor noi standarde de eficienţă în companie, şi implementarea planului de reorganizare, Hidroserv îşi propune o creştere curajoasă de aproape 15% a cifrei de afaceri până în 2022, iar forecastul încurajator se menţine şi raportat la rezultatul operaţional, cu o creştere estimată de 25% a EBITDA în următorii doi ani.

Următorii paşi după depunerea Planului de reorganizare la Tribunalul Bucureşti sunt convocarea Adunării creditorilor în vederea aprobării planului de reorganizare, astfel ca la următorul termen de judecată fixat pe 24 iunie, Hidroserv să poată primi confirmarea planului de reorganizare şi să înceapă implementarea planului, transmit reprezentanţii CITR.

Societatea Hidroserv a fost înfiinţată în 2013 ca urmare a unui proces de fuziune prin contopire a opt filiale ale companiei - Bistriţa, Cluj, Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeş şi Slatina, cu scopul de a asigura servicii de mentenanţă şi modernizare pentru Hidroelectrica, a cărei filială este. Societatea, aflată în prezent în perioada de observaţie în portofoliul CITR, a intrat în insolvenţă ca urmare a acumulării de datorii către furnizorii acesteia.

AFACERI DE LA ZERO