Energie

În aproape doi ani de insolvenţă din Hidroelectrica au plecat 1.500 de oameni

În aproape doi ani de insolvenţă din Hidroelectrica au...

Autor: Roxana Petrescu

24.03.2015, 00:06 837
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a terminat anul trecut cu 3.711 de angajaţi, cu peste 1.500 de mai puţin faţă de jumătatea anului 2012, momentul în care compania a intrat în insolvenţă.
 
„În ultimii trei ani societatea a diminuat numărul de angajaţi, având în vedere starea de insolvenţă în care se află, una dintre măsurile de reducere a costurilor fiind şi reducerea costurilor cu forţa de muncă. Volumul total de personal s-a redus de la 5.239 de angajaţi la intrarea în insolvenţă  la 3.711 la sfârşitul anului 2014“, au declarat reprezentanţii Hidro­electrica. Vârsta medie a angajaţilor din Hidroelectrica este de 48 de ani, aceasta fiind una dintre cele mai „mature“ companii energetice.
 
Hidroelectrica a intrat prima dată în insolvenţă la jumătatea anului 2012, la acel moment anunţul stârnind un val de şoc la nivelul întregii pieţe. Anii întregi de contracte directe prin care compania şi-a vândut energia la preţuri sub piaţă, in­vestiţiile fără niciun aport la activitatea de bază sau lucrările făcute la preţuri nejustificat de mari au îngenuncheat „perla“ sis­te­mului energetic local.
 
La scurt timp după declanşarea procedurii, contractele directe ale com­paniei au fost de­nunţate, iar Hidro­electrica a început să vină cu energia în piaţă. Totodată, compania a început un program de restructurare care a afectat şi numărul de angajaţi.
 
După aproape un an de zile, în vara anului 2013, Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă, doar pentru ca în februarie 2014 să intre din nou în insolvenţă, stare în care se găseşte şi acum.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO