Energie

În căutarea bogăţiei din subsolul României. Romgaz spune că va fora de două ori mai multe sonde de explorare decât anul trecut: Există un potenţial ce nu trebuie neglijat pentru noi zăcăminte

România este al cincilea producător de petrol şi gaze la nivel european, cu o tradiţie în acest domeniu de peste 150 de ani.

România este al cincilea producător de petrol şi gaze la nivel european, cu o tradiţie în acest domeniu de peste 150 de ani.

Autor: Roxana Petrescu

29.04.2015, 14:13 948

Activitatea de explorare este primul pas care duce la identificarea de noi resurse, oamenii din piaţă spunând că odată cu dezvoltarea noilor tehnologii sunt şanse mari de a descoperi noi rezerve chiar în zăcămintele mature.

Romgaz, cel mai mare producător de gaze local controlat de statul român, spune că-şi intensifică eforturile de explorare, activi­tatea prin care pot fi iden­tificate noi resurse de gaze, astfel că anul acesta va fora 40 de sonde de explorare, dublu faţă de anul trecut.

„Legat de ex­plorare, anul trecut s-au forat 20 de sonde, iar în acest an intenţionăm să forăm peste 40. Există un potenţial ce nu trebuie neglijat pentru descoperirea de noi zăcă­minte, dar o estimare în acest moment ar fi spe­culativă, din considerente legate de etape ale procesului de explorare care trebuie par­curse în evaluarea potenţialului de pro­ducţie de gaze“, au spus reprezentanţii Romgaz.

Aceştia nu au precizat la cât s-ar putea ridica investiţiile în cele 40 de sonde noi de explorare.

„Depinde de adâncimea la care este forată, locul (on-shore sau off-shore), structura geologică a solului (spre exemplu există diferenţe între Bazinul Transilvaniei sau Muntenia). Toate aceste variabile nu ne pot permite să facem o medie relevantă“, au mai explicat reprezentanţii companiei.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)