Energie

În primele 4 luni din acest an au crescut şi resursele, şi producţia, şi consumul de energie

În primele 4 luni din acest an au crescut şi resursele,...

Autor: Dan Straut

12.06.2018, 10:06 109

Resursele de energie primară au crescut în perioada ianuarie-aprilie cu 3,6%, iar cele de energie electrică au crescut cu 0,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, arată datele comunicate marţi de Institutul Naţional de Statistică - INS.

„Principalele resurse de energie primară în perioada ianuarie-aprilie 2018, au totalizat 11,53 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 396.000 tep faţă de perioada similară din 2017”, arată un comunicat al INS.

Producţia internă a însumat 71,7 milioane tep, în creştere cu 60.700 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 4,35 milioane tep.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 23.924,7 milioane kWh, în creştere cu 85,2 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017.

Potrivit INS, producţia din termocentrale a fost de 9.488,6 milioane kWh, în scădere cu 652 milioane kWh (-6,4%). Producţia din hidrocentrale a fost de 6.440,9 milioane kWh, în creştere cu 1.304,9 milioane kWh (+25,4%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 3.952,6 milioane kWh, în scădere cu 67,1 milioane kWh (-1,7%). Producţia din centralele electrice eoliene în perioada analizată, a fost de 2.764,3 milioane kWh, în scădere cu 224,6 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 467,4 milioane kWh, în scădere cu 63,8 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017.

Consumul final de energie electrică, în această perioadă, a fost de 19.099,3 milioane kWh, cu 2,9% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2017; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 6,6%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 9,8%.

Exportul de energie electrică a fost de 2.379,6 milioane kWh, în scădere cu 434,6 milioane kWh.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2.445,8 milioane kWh, în scădere cu 22,4 milioane kWh, mai arată datele INS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO