Litrul de motorină, produsul care acoperă aproape două treimi din vânzările de carburanţi de pe piaţa locală, a ajuns la două luni de scăderi neîntrerupte de preţ, îndreptându-se spre minimul anului, potrivit datelor colectate de ZF de pe site-ul Petrom.
Astfel, la finalul săptămânii trecute, un litru de motorină se putea achiziţiona de la staţia Petrom de pe strada Lucreţiu Pătrăşcanu din Bucureşti cu 5,3 lei pe litru, cel mai scăzut nivel înregistrat în 2015 fiind de 5,19 lei.
În cazul benzinei, scăderea nu este la fel de pronunţată, la finalul săptămânii trecute un litru putând fi achiziţionat cu 5,57 lei, în contextul în care minimul anului a fost de 5,04 lei pe litru.