Energie

Ministerul Energiei susţine că situaţia sistemului energetic naţional este stabilă şi dă vina pe greva de la Complexul Energetic Oltenia

Ministerul Energiei susţine că situaţia sistemului...

Autor: Departamentul Economic

14.01.2019, 12:14 376

Situaţia sistemului energetic naţional este stabilă, dar se consumă resurse care erau alocate pentru situaţii deosebite, în condiţiile grevei de la Complexul Energetic Oltenia, a declarat luni Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei. 

Peste 2.000 de angajaţi de la carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia au întrerupt lucrul, luni dimineaţă, cerând majorarea salariilor, vouchere de vacanţă şi reducerea vârstei de pensionare. Reprezentanţii companiei au început discuţiile cu sindicatele, la sediul Ministerului Energiei.

„Avem cu ce echilibra sistemul”, a precizat secretarul de stat. El a precizat că greva, care este „în afara cadrului legal”, a determinat producătorii să apeleze la resurse care erau destinate eventualelor situaţii deosebite.

Conform Transelectrica, la ora transmiterii ştirii hidrocarburile asigurau 24,067% din energia produsă luni în România, cărbunele 23,81%, energia eoliană 16,72%, sectorul nuclear 16,04%, iar hidrocentralele 15,39%.

Consumul era la ora 12:11 de 8.913 MW, producţia 8.204 MW, cu un import de 675 MW.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO