• Leu / EUR4.6650
  • Leu / GBP5.2540
  • Leu / USD4.0855
Energie

Ministrul Energiei, despre rezerva de gaze din Marea Neagră: Cifra estimată este de 200 de miliarde de metri cubi

Secțiune susținută de Medlife Logo
Ministrul Energiei, despre rezerva de gaze din Marea Neagră: Cifra estimată este de  200 de miliarde de metri cubi

Autor: Ionel Dancu

22 oct 2018 223

Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat luni, la discuţiile din plenul Camerei Deputaţilor pe tema legii offshore, că cifra vehiculată pentru rezervele de gaze din Marea Neagră, de 200 de miliarde de metri cubi, este o estimare „cu probabilitate 50%”.

„Sigur că e foarte bine să îi spui ministrului Energiei: <Ocupă-te de industrie>. Nu e la ministrul Energie, deşi mi-ar fi plăcut. Câte gaze se vor extrage? Cred că întrebarea trebuie pusă ANRM, care e singurul care incearcă să estimeze. Vă spun ca inginer, vehiculăm tot felul de cifre, 200 de miliarde de metri cubi, da? Uităm să spunem că cifra este cu probabilitate de 50%. Hai sa ne uităm şi la cifre şi la probabilitate, toate sunt nişte estimări”, a declarat, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrul Energiei, Anton Anton.

Acesta a adăugat că România consumă între 11 şi 12 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

„Sunt două întrebari simple. Ce va face România cu resursele? Cu ce ne alegem noi ca naţie de la aceste resurse? Sunt voci care încearcă să inducă ideea că gazele din Marea Neagră vor ajunge în mică măsură la români. Îi contrazice politica economică simplă, se vinde pe piaţa cea mai apropiată pentru că acolo e profitul cel mai mare. Câte gaze poate consuma România? Azi, între 11 şi 12 miliarde metri cubi pe an, destul de puţin. Din ei 10,5 sunt asiguraţi de producţia internă, restul sunt gaze importate. De ce consumăm atât de puţin? Pentru că doar o treime din populaţie are acces la gaze naturale. Am depus efortul să creştem consumul de gaze în România, îndrăznesc să spun că am reuşit”, a afirmat ministrul Energiei.

 

Anton a menţionat că ar trebui ca odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră „să redevenim actori importanţi pe piaţa petrochimică, să redeschidem cele 6 combinate petrochimice închise”.

Deputaţii au discutat luni, în prezenţa ministrului Energiei, Anton Anton, despre „Legea offshore şi soluţiile pe care le are România pentru valorificarea gazelor din Marea Neagră".

Liderul deputaţilor PSD Vasile Suciu şi viceliderul deputaţilor UDMR, Szabo Odon, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că lideri ai celor două formaţiuni politice au avut discuţii, în ultimele zile, despre legea offshore. UDMR susţine exploatarea, dar aşteaptă să vadă varianta finală din comisii.

Delegaţiile PSD-ALDE au agreat, pe 17 octombrie, într-o discuţie de peste două ore, la Parlament, forma finală a legii offshore care va intra „de principiu” în dezbaterile din comisiile de specialitate.

Camera Deputaţilor a votat, pe 3 octombrie, retrimiterea la Comisii a Legii offshore care stabileşte criteriile exploatării gazelor din Marea Neagră, decizia venind la solicitarea liderului UDMR, Kelemen Hunor. Astfel, deputaţii au aprobat cu 210 voturi „pentru” şi o singură abţinere, retrimiterea Legii offshore la Comisii, cu termen de dezbatere o săptămână.

Preşedintele comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a declarat pe 3 octombrie, în plen, că miza modificările aduse legii offshore este de „13,5 miliarde de dolari” şi că investitorii nu doresc să plătească statului român nici măcar „un dolar în plus faţă de redevenţă.

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Etichete: ANTON,GAZE,OFFSHORE

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6650
Diferență: 0,0236
Ieri: 4.6639
Azi: 4.0855
Diferență: -0,7868
Ieri: 4.1179
Azi: 5.2540
Diferență: -0,4208
Ieri: 5.2762
Azi: 4.0980
Diferență: 0,3035
Ieri: 4.0856