Energie

Mittal Galaţi vrea o creştere a producţiei cu 15%, după o investiţie de 10 milioane euro

Mittal Galaţi vrea o creştere a producţiei cu 15%,...

Autor: Carol Dan

24.09.2014, 21:00 369

Investiţiile sunt în conformitate cu strategia ArcelorMittal Europe, în care combinatul de la Galaţi are un rol cheie, potrivit unui comunicat al companiei.

ArcelorMittal Galaţi estimează că în acest an va produce 1,6 milioane de tone, iar în 2015 nivelul producţiei va depăşi 2 milioane de tone.

"Această estimare este posibilă doar datorită măsurilor luate de către autorităţi în ultimele luni pentru refacerea competitivităţii mediului de afaceri din România, în special în ceea ce priveşte restabilirea unor preţuri raţionale pentru gaz şi electricitate. Aceste măsuri nu ar trebui să fie temporare şi trebuie menţinute, pe termen lung, la acelaşi nivel", se menţioneaz în comunicat.

ArcelorMittal, controlată de miliardarul indian Lakshmi Mittal, este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări.

În 2013, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 79,4 miliarde de dolari şi o producţie de oţel de 91,2 milioane de tone. Producţia de minereu de fier a grupului a fost de 58,4 milioane de tone.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO