♦ Dincolo de „şantierul“ offshore, realizarea Neptun Deep presupune lucrări complexe pe uscat ♦ Cert este că gazul de cea mai bună calitate din Marea Neagră, scos de OMV Petrom şi Romgaz, aproape va dubla producţia anuală a României ♦ Necunoscuta rămâne stimularea consumului.
ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) a acordat autorizaţia de înfiinţare pentru conductele de alimentare din amonte aferente activităţii de producţie a gazelor naturale în cadrul proiectului Neptun Deep, a anunţat ieri instituţia.
„Acordarea acestei autorizaţii de înfiinţare reprezintă încă un pas important în direcţia valorificării eficiente a resurselor strategice ale României din Marea Neagră. Neptun Deep nu este doar un proiect energetic, ci şi un punct de plecare pentru planul ambiţios al României, acela de a deveni exportator de securitate energetică în regiune. ANRE rămâne ferm angajată în sprijinirea investiţiilor care au rolul de a transforma România într-un campion energetic al Europei Centrale şi de Sud-Est“, a declarat George Niculescu, preşedintele ANRE.
Valoarea lucrărilor incluse în autorizaţie se ridică la 3,77 mld. lei (fără TVA), a mai anunţat ANRE.
Obiectivele includ conducte de transport din zona offshore în zona onshore, subtraversări de plajă, faleză, drumuri şi cale ferată, staţia de reglare-măsurare Tuzla (SRM Tuzla) şi infrastructură asociată (centru de control, platforme, iluminat, împrejmuiri).