Energie

Nicolescu: România va deveni independentă energetic până în 2020

Nicolescu: România va deveni independentă energetic până în 2020

Autor: Andra Oprescu

28.06.2014, 11:03 751

România va deveni independentă din punct de vedere energetic până în 2020, urmând să aibă o producţie de gaze şi energie electrică mai mare decât consumul, a declarat vineri Răzvan Nicolescu ministrul delegat pentru Energie, la o conferinţă organizată de BCR.

În prezent, România ocupă locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte independenţa energetică, după Danemarca şi Estonia.

Ministrul a afirmat că indiferent de situaţia din Ucraina, chiar şi în cel mai pesimist scenariu, populaţia României nu va fi afectată şi va avea resursele necesare pentru iarnă.

Totodată, România poate să ofere ajutor în privinţa resurselor energetice şi Republicii Moldova, apreciază Nicolescu. "Suntem în măsură şi ne dorim sa îi ajutăm şi pe alţii. Mă refer aici la Republica Moldova. Am putea să sprijim într-o oarecare măsură Moldova şi vor fi nişte dezvoltări în această direcţie”.

Totodată, ministrul a mai declarat că sunt necesare 30-50 mld. euro în următorii zece ani, conform calculelor Ministerului Energiei, pentru domeniul energetic. Fondurile ar acoperi costurile pentru noi exploatări şi dezvoltarea reţelelor existente. Pe lângă companiile de stat şi investitorii autohtoni, pentru obţinerea acestor fonduri, se urmăreşte atragerea de investitori străini. "Capitalul străin se duce unde sunt condiţii optime, trebuie să le oferim un mediu atractiv pentru a veni să investească aici", a spus ministrul Energiei.

AFACERI DE LA ZERO