Energie

O firmă din Timişoara a investit 1,7 mil. euro într-o fabrică de panouri solare, dorind să atace o piaţă "înspăimântată de birocraţie"

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Radu Bostan

04.01.2014, 11:21 5439

Rominex Industrial, o companie timişoreană care face parte din Grup MIR, controlat de Neculai Miron, cu afaceri de 12 milioane de euro în turism, imobiliare şi agricultură, a investit 1,7 milioane de euro într-o linie de asamblare a panourilor fotovoltaice, producţia urmând să fie "împachetată" împreună cu servicii de consultanţă şi oferită IMM-urilor sau persoanelor fizice care doresc să dezvolte proiecte solare de putere mică.

Segmentul vizat de companie este unul aflat încă în stare incipientă în România, unde majoritatea proiectelor fotovoltaice dezvoltate până în prezent au fost parcuri amplasate pe teren şi cu puterea instalată mai mare de 1 MW.

"Piaţa pe care am vizat-o în primul rând este piaţa proiectelor mici. Acolo nu există aceeaşi libertate privind parametrii de construcţie ca la un parc pe sol, care poate integra orice dimensiune de panou. Noi creăm o matrice de panouri care se potriveşte pe suprafaţa clientului", a declarat Florin Dumitrescu, vicepreşedintele Grup MIR, din care face parte Rominex Industrial.

 

Context delicat

Fabrica este amplasată la Arad şi are capacitatea de a produce anual panouri cu puterea instalată de 60 MW. Investiţia grupului vine însă într-un moment delicat al pieţei, afectată mai ales de modificarea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă. În plus, alte două tentative de a produce local panourile fotovoltaice au eşuat în anii trecuţi.

O fabrică de panouri deschisă în 2010 într-o comună din Satu Mare de dezvoltatorul de proiecte energetice Renovatio, printr-o investiţie de 10 milioane de euro, a funcţionat şase luni înainte să fie închisă. Altă fabrică a fost deschisă în 2011 în apropiere de Timişoara de compania spaniolă Siliken, dar firma mamă a intrat în insolvenţă la începutul acestui an.

Anul acesta, o companie din Bucureşti, Altius Fotovoltaic, a inaugurat o fabrică de panouri solare la Giurgiu, în urma unei investiţii de 8 milioane de euro. Diferenţa faţă de investiţia mai redusă a Grup MIR este dată de faptul că unitatea din Arad realizează doar etapa finală de asamblare a unor panouri semifabricate importate din India.

" Fabricile cu investiţii mari presupun inclusiv crearea filmului fotovoltaic. Investiţia este prea mare şi nu se justifică din punctul meu de vedere, câtă vreme alţii produc suficient de ieftin. Noi importăm panourile fotovoltaice, facem partea de încapsulare, asigurăm conectivitatea electrică şi apoi putem asigura şi montajul", a spus Dumitrescu.

Linia de producţie include şi un aparat care simulează razele solare pentru a verifica performanţa panourilor.

 

"Hăţişul" birocratic

Strategia companiei este de a oferi pieţei soluţii complete de dezvoltare a proiectelor fotovoltaice, care să meargă inclusiv până la obţinerea multitudinii de autorizaţii şi avize necesare, în condiţiile în care unii investitori individuali au reclamat birocraţia excesivă prin care au trebuit să treacă până a ajunge producători de energie verde.

"Vrem să abordăm o piaţă înspăimântată de hăţişul birocratic. Odată ce ştii mecanismul şi poţi să depăşeşti obstacolele de început, devine uşor pentru o firmă care face acest lucru în serie. Altfel, o sută de indivizi vor trăi o sută de coşmaruri individuale. Livrăm inclusiv asistenţă în vederea obţinerii documentelor necesare", a mai arătat vicepreşedintele Grup MIR.

Primul client al liniei de producţie va fi compania însăşi, care construieşte un parc fotovoltaic de 0,8 MW pe un teren adiacent fabricii cu scopul de a-şi testa produsele "în propria curte".

Dincolo de pariul de 1,7 milioane de euro pe energia regenerabilă, grupul timişorean este implicat şi în agricultură, având în derulare un business integrat pe segmentul cărnii de porc.

"Am făcut o investiţie într-o fermă de porci şi o reţea de distribuţie a preparatelor din carne de porc în Serbia. Firma livrează prin magazine proprii în regiunea Voivodina (nordul ţării, în vecinătatea judeţului Timiş – n. red.). Sârbii prin specificul lor alimentar sunt mari consumatori de carne, dar au şi foarte multă tradiţie în prepararea cărnii de porc. Acolo suntem în parteneriat cu o firmă sârbă," a mai spus Dumitrescu.

Principala activitate a grupului MIR este însă dezvoltarea de proiecte imobiliare şi managementul unităţilor de cazare. Grupul a preluat în anul 2011 administrarea unităţilor de cazare situate în staţiuni balneare şi aflate în patrimoniul sindicatelor afiliate la CNSLR-Frăţia. Contractul dintre confederaţia sindicală şi o companie din grupul MIR a făcut însă obiectul unei anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii susţinând că grupul deţinut de Neculai Miron a obţinut foloase necuvenite în valoare de 732.000 de euro. Liviu Luca, prim-vicepreşedintele CNSLR-Frăţia a fost trimis în judecată în dosarul respectiv, fiind acuzat de corupţie, în timp ce Neculai Miron a fost inculpat pentru complicitate la infracţiunea de folosire a autorităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite, iar Florin Dumitrescu a fost acuzat de folosirea cu rea credinţă a fondurilor companiei care administrează patrimoniul confederaţiei sindicale. Dosarul este încă pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO