Producţia semnificativă de energie solară a fost esenţială pentru acoperirea consumului, dar şi pentru menţinerea preţurilor în perioada opririi centralei de la Cernavodă.
Deşi la un nivel ridicat, preţurile spot nu au escaladat semnificativ între momentul opririi Unităţii 1 de la Cernavodă şi a Unităţii 2, dar nici faţă de perioada când ambele unităţi funcţionau.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut diferenţele sunt vizibile la volumele importate, dar şi la preţul spot. Merită însă abordat acest episod şi dintr-o altă perspectivă: dacă oprirea totală a centralei de la Cernavodă ar fi avut loc în sezonul rece, când producţia de energie solară scade, atunci situaţia ar fi fost şi mai delicată. Şi cum sezonul rece se apropie, devine din ce în ce mai presantă repunerea Cernavodei în funcţiune.
Pe baza datelor Transelectrica şi OPCOM, ZF a încercat să vadă care a fost impactul în piaţa energiei odată cu ieşirea completă a producţiei de energie nucleară din sistem.
De pe data de 14 august, România funcţionează fără centrala de la Cernavodă, unitate care în mod normal acoperă circa 20% din producţia naţională, energie în bandă, ieftină, exetrem de importantă.
Faţă de aceiaşi perioadă din 2025, 14 august-9 septemrbie, importurile de energie au crescut în volume cu aproape 50%, iar preţul mediu spot calculat doar pentru această perioadă a fost de 157 euro/MWh, faţă de o medie a aceleiaşi perioade de 88 euro/MWh din 2025.
În concluzie, România a avut o factură pentru aceste zile de circa 58 de milioane de euro, mult mai mare faţă de cea de 22,5 milioane de euro pentru perioada similară din 2025.