Energie

OMV Petrom investeşte 70 mil. euro în înlocuirea unor instalaţii de rafinare din Petrobrazi

OMV Petrom investeşte 70 mil. euro în înlocuirea unor...

Autor: Cristina Bellu

28.06.2021, 11:40 416

OMV Petrom va investi aproximativ 70 de milioane de euro în înlocuirea a patru camere de cocsare din cadrul rafinăriei Petrobrazi care, la temperaturi foarte înalte, asigură etapa de transformare a componentelor grele în produse superioare. 

„Investim constant în modernizarea rafinăriei Petrobrazi. Înlocuirea camerelor de cocsare este un proiect cu un grad de complexitate tehnică şi organizatorică foarte ridicat. Noile unităţi vor avea o contribuţie importantă la creşterea eficienţei şi a siguranţei operaţiunilor noastre”, spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Downstream Oil.

Cele patru camere de cocsare sunt proiectate pentru o durată viaţă de peste 20 de ani şi 5.000 de cicluri de funcţionare, şi vor fi realizate în România, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei într-un anunţ pe bursă.

Procesul de înlocuire a camerelor de cocsare se va derula în perioada 2021 – 2023, pentru anul în curs fiind prevăzute investiţii de aproximativ 11 milioane de euro.

Petrobrazi are o capacitate totală de procesare a ţiţeiului de 4,5 milioane de tone pe an. Începând din 2005, OMV Petrom a investit aproximativ 1,8 miliarde de euro în rafinărie, o treime din această investiţie contribuind la reducerea impactului asupra mediului.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO