România a început de ieri procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unităţii 2 după ce toate eforturile depuse pentru a aduce apa pentru răcirea reactorului nu au fost suficiente. Dacă nu se schimbă nimic, în dimineaţa zilei de 13 august, România va opri această unitate, pierde 10% din producţia de energie şi intră în cea mai severă criză de alimentare din ultimele decenii.
În acest moment, singura opţiune pe care o mai are statul este să îndemne la reducerea consumului de energie, să scoată din rezervă un grup pe cărbuni, iar dacă situaţia o cere, să treacă la limitarea în tranşe a consumului industrial. România se stinge sub povara declaraţiilor, a studiilor şi a investiţiilor majore mereu amânate.
„Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităţilor de import din sistemele energetice regionale şi europene, precum şi prin activarea unor resurse suplimentare de producţie la nivel naţional. În acest sens, grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă şi pus la dispoziţia Sistemului Electroenergetic Naţional“, a comunicat ieri Ministerul Energiei.
„De asemenea, va fi utilizată, în limitele tehnice şi ale resursei de apă disponibile, capacitatea suplimentară de producţie a Hidroelectrica. Limitarea în tranşe a consumului pentru anumiţi mari consumatori industriali, în intervalul 19:00-23:00, este ultima măsură în ordinea de prioritate şi ar putea fi aplicată doar dacă evoluţia Sistemului Electroenergetic Naţional o va impune.“