Energie

O piaţă care creşte văzând cu ochii: care sunt factorii care fac din stocarea de energie următoarea vedetă a sectorului şi unde este România? Scăderea preţului de aproape 5 ori în ultima decadă pentru bateriile de stocare a energiei este unul dintre factorii esenţiali care au mişcat această piaţă

Adrian Polec, preşedintele Prime Batteries Technology: Trebuie să ne uităm la ce fac americanii, nu la ce spun. Ei spun «drill baby, drill», dar am văzut proiectul Stargate, colaborarea între Softbank din Japonia, OpenAI şi Oracle pentru un centru de date imens. Am văzut că valoarea totală a proiectului este 500 de miliarde de dolari, din care 100 de miliarde de dolari reprezintă baterii şi fotovoltaice.

Adrian Polec, preşedintele Prime Batteries Technology: Trebuie să ne uităm la ce fac americanii, nu la ce spun. Ei spun «drill baby, drill», dar am văzut proiectul Stargate, colaborarea între Softbank din Japonia, OpenAI şi Oracle pentru un centru de date imens. Am văzut că valoarea totală a proiectului este 500 de miliarde de dolari, din care 100 de miliarde de dolari reprezintă baterii şi fotovoltaice.

Autor: Roxana Petrescu

15.04.2025, 16:00 3594

CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE

Mai mult, dezvoltarea energiei verzi nu se mai poate face fără investiţii de amploare în partea de stocare, schemele de sprijin gândite de anumite state fiind la rândul lor de mare ajutor pentru dezvoltarea acestei pieţe Pe plan local, stocarea de energie prinde contur şi devine următoarea oportunitate de dezvoltare pentru firmele din domeniu, iar România are un atu, producţie locală de baterii.

Datele Transelectrica, opera­torul sistemului naţional de transport a energiei, arată că dacă la începutul anului tre­cut România nu avea decât 16,2 MW în instalaţii de stocare a energiei, în martie, anul acesta, capacitatea acestor investiţii a ajuns la circa 175 MW. Deja, toţi jucătorii relevanţi din domeniu fie nu mai construiesc proiecte de energie verde fără a include partea de stocare, fie au demarat proiecte de stocare stand-alone care sunt văzute acum ca o oportunitate de business.

Chiar săptămâna tre­cută, Hidroelec­trica, cel mai mare produ­cător de energie din România, a anunţat lansarea primei in­ves­tiţii proprii în sto­carea de energie. Fir­ma a semnat cu aso­cierea formată din Pri­me Batteries Technology şi Enevo Group pentru con­strucţia unei instalaţii de stocare cu baterii cu tehnologie Li-ion în Parcul Eolian Crucea Nord. Investiţia de 79,8 mil. euro marchează o premieră pentru compa­nie, fiind primul proiect de stocare a ener­giei cu baterii Li-ion implementat de Hidro­electrica. După punerea în funcţiune a instalaţiei de stocare, puterea nominală a instalaţiei va fi de 36 MW, cu o capacitate nominală de stocare (energie) de 72 MWh. Anul trecut, grupul Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie verde din România, a anunţat că are în dezvol­tare un portofoliu de proiecte de stocare de 1.500 MWh până la finalul anului 2030, iar exemplele pot continua.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro