Energie

Premieră pe piaţa muncii din România. Apar primele 3 meserii care se referă la energia eoliană. Până în 2030, industria verde ar putea crea 20.000 de joburi

Premieră pe piaţa muncii din România. Apar primele 3...

Autor: Roxana Petrescu

10.01.2023, 11:51 1699

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a aprobat la finalul anului trecut actualizarea clasificării ocupaţiilor din România (COR) prin introducerea a 3 noi ocupaţii care se referă la energia eoliană. Este vorba despre tehnician instalare turbine eoliene cod 311313, tehnician mentenanţă turbine eolienne cod 311311 şi tehnician inspecţii şi reparaţii pale de turbine eoliene cod 311312. Introducerea acestor noi meserii a avut loc la propunerea RenewAcad - Academia de Consiliere şi Pregătire Profesională pentru Surse Regenerabile de Energie. RenewAcad este o un proiect lansat de la grupul Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie verde din România, deţinut de omul de afaceri Emanuel Muntmark.

“Importanţa introducerii acestor meserii şi calificări noi în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) este şi mai mare din perspectivă practică, deoarece industria regenerabilelor estimează crearea a peste 20.000 de noi locuri de muncă până în 2030 atât în zona de energie fotovoltaică, cât şi în energia eoliană”, au precizat oficialii RenewAcad. În acest moment, RenewAcad are 2 centre de pregătire, în Constanţa şi Petroşani şi se pregăteste în 2023 sa deschidă un al treilea centru de pregătire pentru surse regenerabile în interiorul celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, parcul fotovolaic Arad 1.044MW, dezvoltat de Monsson.

“Din statistici reiese faptul că primele 5 judeţe unde s-a arătat un interes major către specializarea în domeniile energiilor regenerabile sunt : Hunedoara, Gorj, Caras-Severin, Tulcea şi Constanta. Astfel, ca şi rezultat intermediar al proiectului care se va finaliza în septembrie 2023, putem spune ca avem peste 2.400 de persoane înscrise, din care 400 pe lista de aşteptare suplimentară, înscrişi care au participat deja la partea de orientare şi consiliere in carieră 700 din maxim 700 finanţaţi prin proiect, 580 de persoane care au finalizat deja cursurile de specializare din maxim 700 finanţaţi prin proiect.”

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO