Energie

Preţul gazului importat a explodat cu o lună înainte de război. Întrebarea-cheie? Cât va fi producţia internă

Preţul gazului importat a explodat cu o lună înainte...

Autor: Roxana Petrescu

29.03.2022, 00:07 1894

Prima lună a anului a adus un record istoric în ceea ce priveşte preţul de import al gazului: 747 de dolari pe mia de metri cubi, cu 68% mai mult decât în decembrie 2021. Cu o volatilitate pe pieţele externe imposibil de gestionat, factorul-cheie pentru România în această furtună va fi evoluţia producţiei interne de gaze naturale.

Pentru anul acesta, potrivit bugetului publicat recent, OMV Petrom a anunţat că producţia de gaze a compa­ni­ei va scădea cu 10,2%, până la un nivel de 3,3 miliarde de metri cubi faţă de nivelul de 3,7 miliarde de metri cubi din 2021. Anunţul vine după ce şi anul trecut compania a pier­dut 12% din producţia de gaz natural, această evo­lu­ţie având un impact direct asupra creşterii importurilor în contextul revenirii cererii.

Vestea bună vine din Marea Neagră, de la americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG) şi proiectul lor, Midia Gas Development (MGD), din zona de mică adâncime. „Stadiul de realizare a proiectului Midia Gas Develop­ment (MGD) a ajuns la un nivel de 90%. Cu implicarea constructivă din partea tuturor partenerilor, primul gaz va fi obţinut în al doilea trimestru al anului“, a spus BSOG la finalul săptămânii trecute.

Producţia anuală a MGD ar putea ajunge la 1 miliard de metri cubi, aplanând astfel picajul OMV Petrom. Singurul semn de întrebare este cum va evolua producţia Romgaz. Compania nu a răspuns solicitării ZF până la închiderea ediţiei şi deşi a prezentat bugetul pe 2022, acesta nu include un element cheie, chiar evoluţia producţiei de gaze.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO