Energie

Preţul petrolului rămâne vineri la maximele ultimelor două luni

Preţul petrolului rămâne vineri la maximele ultimelor...

Autor: Mihai Gongoroi

22.11.2019, 16:35 105

Preţurile petrolului s-au menţinut vineri în apropierea unor maxime ale ultimilor două luni şi erau pe cale să bifeze a treia săptămână consecutivă de creştere pe fondul unor aşteptări pozitive din pieţe pentru reducerea producţiei membrilor OPEC+, transmite Reuters.

În ciuda îngrijorărilor din pieţele internaţionale cu privire la negocierile comerciale dintre Statele Unite şi China, preţul petrolului sortiment Brent, relevant pentru piaţa europeană, se tranzacţiona vineri în creştere cu 17 cenţi, sau 0,27%, la 64,14 dolari/baril, în timp ce sortimentul WTI (West Texas Intermediate), relevant pentru piaţa americană, se tranzacţiona la 58,67 dolari/baril, în creştere cu 0,14%, sau 8 cenţi.

Preţurile au atins joi cele mai ridicate niveluri de la sfârşitul lunii septembrie încoace, după ce presa internaţională a informat că Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi Rusia ar putea conveni extinderea acordului de reducere a producţiei de petrol cu încă trei luni la următoarea întâlnire din 5-6 decembrie.

Grupul extins al ţărilor exportatoare de petrol va sublinia de asemenea la întâlnirea respectivă necesitatea unei respectări mai stricte a acordului din partea Irakului şi a Nigeriei.

"O abordare disciplinată din Irak şi Nigeria ar trebui să îndepărteze încă 300-400.000 de barili/zi (bpd) de la nivelul producţiei ceea ce va conduce la o piaţă echilibrată în prima jumătate a anului 2020 şi la un posibil deficit de aprovizionare în a doua jumătate", potrivit analiştilor companiei de brokeraj petrolier PVM.

Acordul actual prevede o reducere a producţiei de 1,2 milioane bpd până la sfârşitul lunii martie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO