Energie

Preţul reglementat la care vinde Nuclearelectrica, majorat cu 5% după introducerea taxei pe stâlp

Preţul reglementat la care vinde Nuclearelectrica,...

Autor: Vlad Popescu

23.06.2014, 22:02 431

Preţul pentru energia vândută de Nuclearelectrica pe timp de zi prin contracte reglementate a fost majorat la 176,85 lei/MWh, faţă de 167,36 lei/MWh în primul semestru din acest an, potrivit unui anunţ publicat luni de companie.

Preţul pentru energia vândută pe timp de noapte a urcat la 108,5 lei/MWh, de la 102,68 lei/MWh anterior.

Noile tarife sunt valabile începând de la 1 iulie 2014.

Astfel, preţul mediu ponderat pentru energia livrată de Nuclearelectrica pe baza contractelor reglementate începând de la 1 iulie va urca la 154,07 lei/MWh, faţă de 145,8 lei/MWh în prima jumătate a acestui an.

Aceste preţuri nu includ tariful reglementat pentru introducerea energiei în reţeaua de transport, de 10,02 lei/MWh, precizează Nuclearelectrica.

Potrivit companiei, ANRE a ţinut cont, la stabilitea noilor preţuri, de costurile generate de instituirea impozitului special pe construcţii, având la bază documentele aferente primei plăţi efectuate de Nuclearelectrica în luna mai.

Nuclearelectrica estimează că, prin aplicarea noilor preţuri reglementate în semestrul al doilea din acest an va înregistra o creştere a veniturilor din vânzarea de energie electrică pe piaţa reglementată de aproximativ 15,8 milioane lei.

Marian Cernat, director în ANRE, a declarat luni că Autoritatea va recunoaşte din 1 iulie în facturile la electricitate costurile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica aferente taxei pe construcţiile speciale.

Impozitul pe proprietate pentru construcţiile speciale, de 1,5% din valoarea construcţiei, a fost introdus la începutul acestui an. Prima tranşă din taxă a fost plătită până la 26 mai, iar a doua are ca termen data de 25 septembrie.

Potrivit estimărilor administratorului judiciar al Hidroelectrica, compania trebuie să plătească în acest an 163 milioane de lei impozit pe construcţiile speciale, în timp ce costurile pentru Nuclearelectrica sunt evaluate la aproximativ 100 de milioane de lei.

Guvernul estimează că încasările din taxa pe stâlp vor totaliza 1,5 miliarde de lei.

Hidroelectrica şi Nuclearelectrica sunt singurii producători de energie pe care ANRE îi obligă să livreze electricitate la preţuri reglementate pentru populaţie şi firme mici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO