Energie

Preţurile petrolului au crescut cu 5%, la peste 30 dolari/baril, ca urmare a temperaturilor scăzute

Preţurile petrolului au crescut cu 5%, la peste 30...

Autor: Anca Dumitrescu

22.01.2016, 11:17 358

Contractele futures pentru petrol se îndreaptă spre prima creştere săptămânală din acest an, dar analiştii avertizează că preţurile ar putea fi influenţate de avansul stocurilor, pe fondul supraproducţiei.

"Ar putea fi nivelul minim al pieţei, dar investitorii simt că stocurile vor continua să crească, din cauza faptului că oferta depăşeşte cererea", a declarat Tony Nunan, manager în domeniul pieţei petrolului la Mitsubishi Corp în Japonia.

Din punct de vedere al factorilor fundamentali, preţurile petrolului sunt prea scăzute, dacă analizăm perspectivele pe termen mediu şi lung, dar este dificil de spus cât timp vor mai fi influenţate preţurile de încredere, a explicat Nunan.

Agenţia Internaţională pentru Energie estimează în raportul lunar publicat marţi că piaţa mondială a petrolului va rămâne aprovizionată în exces cel puţin încă un an.

Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la Londra, este în urcare cu 1,5 dolari, la 30,75 dolari pe baril, revenind de la un minim de 27,1 dolari pe baril, şi se îndreaptă spre o creştere de peste 6% la nivelul săptămânii.

Preţul petrolului de referinţă pe piaţa americană este în creştere cu 1,26 dolari, la 30,79 dolari pe baril. Cotaţia este cu peste 4 dolari peste minimul ultimilor 12 ani, de 26,19 dolari pe baril, şi este pe cale să înregistreze un avans săptămânal mai mare de 4%.

Creşterea cotaţiilor petrolului a contribuit la calmarea pieţelor de capital. Indicele MSCI pentru regiunea Asia-Pacific, excluzând Japonia, a urcat cu 2,67%, de la un minim al ultimilor patru luni atins în şedinţa de joi.