Energie

Preţurile petrolului scad vineri, pe fondul detensionării situaţiei din Orientul Mijlociu

Preţurile petrolului scad vineri, pe fondul...

Autor: Teona Tomoiaga

10.01.2020, 11:42 64

Preţurile petrolului au scăzut, vineri, pe fondul detensionării conflictului dintre SUA şi Iran, investitorii îndreptânu-şi atenţia asupra creşterii stocurilor americane de petrol, transmite Reuters.

Petrolul Brent a coborât cu 4 cenţi, la 65,33 dolari pe baril, un declin de aprope 5%.

Totodată, petrolul american a scăzut cu 8 cenţi, respectiv cu aproape 6%, la 59,48 dolari pe baril.

Conform sursei citate, preţurile petrolului s-au depreciat după ce a atacul iranian cu rachete nu a afectat instalaţiile petroliere. Baze militare din Irak, care găzduiesc trupe americane şi ale coaliţiei antiteroriste, au fost ţintele unui atac cu rachete în cursul nopţii de marţi spre miercuri, după ce Qasem Soleimani, şeful temutei Forţe Quds din cadrul Corpului Gărzilor Revoluţionare din Iran, a fost ucis de americani în apropierea Aeroportului Internaţional din Bagdad.

Un avion de pasageri al unei companii ucrainene, cu 176 de persoane la bord, s-a prăbuşit, miercuri dimineaţă, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Avionul mergea spre Kiev.

Administraţia pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA) a SUA a anunţat că stocurile de ţiţei au urcat cu 1,2 milioane de barili, săptămâna trecută, cea mai mare creştere din ultimii patru ani, în timp ce analiştii anticipau un declin de 2,6 milioane de barili.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO