Energie

Producătorul de alumină Alum Tulcea, cu 792 de angajaţi, suspendă producţia din august: “Costurile de producţie au fost grav afectate din cauza preţului gazului”

Producătorul de alumină Alum Tulcea, cu 792 de...

Autor: Mirabela Tiron

29.06.2022, 16:52 1043

Producătorul de alumină Alum Tulcea (simbol bursier BBGA), controlat de Alro Slatina, va suspenda din august producţia, potrivit planului de activitate. Compania avea 792 de angajaţi la finalul anului trecut. Pe 29  iulie este convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor.

“Costurile de producţie ale Alum au fost grav afectate începând cu luna aprilie 2022 din cauza preţului gazului. (…) Preţurile pentru gazele naturale şi energia electrică au cea mai mare influenţă asupra costurilor de producţie de la Alum cu o pondere de aprox. 500 dolari/ t alumina la nivelul costului total pentru alumina fabricată în anul 2022”, se arată în planul de activitate al companiei. Datele de la Ministerul de Finanţe arată că anul trecut Alum Tulcea a raportat o cifră de afaceri de 809 mil. lei şi pierderi de 29,4 mil. lei, faţă de afaceri de 672 mil.lei anul anterior şi profit net de 57,5 mil. lei în 2020.

Clientul principal al producătorului Alum este Alro Slatina iar după suspendarea producţiei combinatul din Tulcea va organiza contractarea aluminei calcinate de la furnizorii externi, logistica necesară până în portul Constanţa, efectuarea formalităţilor vamale, punând la dispoziţia clientului alumina calcinată necesară desfăşurării procesului de producţie, se arată în planul de activitate.

 “În aceste condiţii planul de activitate al uzinei pentru anul 2022 a fost revizuit.  S-a reevaluat numărul de salariaţi care sa fie implicaţi direct în activităţile de curăţare instalaţii, mentenanţa/reparaţii, precum si de continuare a activităţii de cercetare în cadrul departamentului CDI. S-a revizuit organigrama societăţii luând în calcul menţinerea unui nucleu de specialişti din toate departamentele uzinei, pentru a pregăti reluarea activităţii de producţie în momentul în care evoluţia preturilor la energie electrica şi gaze naturale o va permite”. Oficialii companiei nu au transmis câţi  angajaţi vor fi păstraţi în "nucleul de specialişti" după suspendarea producţiei.

În planul de activitate se arată că din august până la final de an activitatea de producţie este suspendată. 

“Pentru suspendarea activităţii de producţie a aluminei, începând cu 1 august, sunt realizate planuri de acţiune pentru golirea instalaţiilor, curăţarea echipamentelor si efectuarea de întreţinere si reparaţii pentru instalaţiile scoase din funcţionare. Suspendarea temporară a producţiei se va realiza cu concentrarea soluţiilor rezultate din golirea instalaţiei de descompunere în perioada in care activitatea de producţie este suspendată în Alum”

În perioada de suspendare a activităţii de producţie se vor lua măsuri de menţinere a tuturor autorizaţiilor de funcţionare.

Alum Tulcea este singurul producător de alumină calcinată din România, utilizată la obţinerea aluminiului. Combinatul are o capacitate de producţie de 600.000 de tone pe an. Alumina produsă este livrată la  Alro Slatina iar o cantitate mică la export.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO