Energie

Producătorul de generatoare electrice Himoinsa investeşte 500.000 de euro într-un centru logistic de peste 1.500 mp la Chiajna, Ilfov

Cătălin Stănciulescu, director comercial All Generating, distribuitorul Himoinsa în România

Cătălin Stănciulescu, director comercial All Generating, distribuitorul Himoinsa în România

Autor: Cristina Bellu

24.10.2017, 14:26 605

Himoinsa, companie specializată în producerea şi vânzarea de generatoare electrice, deschide primul centru logistic din România, la Chiajna, jud. Ilfov, în urma unei investiţii de 500.000 de euro.

Spaţiul de depozitare care ocupă o suprafaţă de peste 1.500 de metri pătraţi va fi alocat stocării generatoarelor industriale şi va deservi pieţele din Albania, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Republica Moldova, România, Serbia şi Slovacia.

Administratorul centrului logistic este All Generating, distribuitorul Himoinsa în România.

„Intenţionăm să ne extindem activitatea în zona de servicii la nivel naţional, iar  noul centru logistic ne oferă exact suportul de care avem nevoie. Dacă evoluţia pieţei va fi pozitivă, avem în vedere majorarea valorii stocului de la 500.000 de euro la finele acestui an, până la 1 milion de euro, în 2018”, a declarat Cătălin Stănciulescu, director comercial All Generating.

Prin deschiderea acestui spaţiu, Himoinsa şi All Generating vor reduce timpii de livrare către clienţii din regiune, vor scădea costurile logistice cu până la 5% şi vor asigura un stoc tampon de generatoare din gama uzuală, oferind în acelaşi timp clienţilor un serviciu rapid şi un punct de distribuţie pentru piese de schimb.

În 2004, Himoinsa a deschis o filială în Polonia, de unde sunt deservite direct pieţele din Lituania, Estonia, Letonia, Belarus şi Ucraina. Odată cu deschiderea centrului logistic din Chiajna, Himoinsa îşi extinde prezenţa în Europa de Est, unde deţine o importantă reţea de distribuţie.

În prezent, piaţa de generatoare electrice din România este estimată la 20 de milioane de euro, aceste echipamente fiind utilizate preponderent în sectoare precum sănătate, administraţie publică, construcţii, retail, minerit, comunicaţii, turism, agricultură, IT&C (data center).

Himoinsa este prezentă pe piaţa din România din 2010, printre proiectele majore livrate numărându-se furnizarea de generatoare pentru Transgaz, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale, care asigură alimentarea de urgenţă a centrelor de comandă din staţiile de manipulare, prevenind astfel funcţionarea defectuoasă a reţelei electrice cauzată de întreruperea alimentării cu gaz şi portul Constanţa, unde Himoinsa furnizează generatoare pentru macaralele care încarcă şi descarcă containerele.

Compania este parte a grupului japonez Yanmar care proiectează, produce şi distribuie echipamente de generare a energiei electrice, de la seturi de generatoare pe motorină şi gaz, turnuri de iluminat şi panouri de comandă până la generatoare hibride şi seturi de generatoare pregătite să fie încorporate în sistemele de energie solară.

Himoinsa este în prezent activă în peste 100 de ţări, pe cinci continente şi deţine opt fabrici de producţie în China, India, Spania, Franţa, Brazilia, SUA şi Argentina.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO